Prima pagină » Știri politice » Concluziile Ministerului Educației după verificările în scandalul concursului de la Universitatea „A. I. Cuza” câștigat de fiul ministrului Justiției

Concluziile Ministerului Educației după verificările în scandalul concursului de la Universitatea „A. I. Cuza” câștigat de fiul ministrului Justiției

Concluziile Ministerului Educației după verificările în scandalul concursului de la Universitatea „A. I. Cuza
Detalii pe Gândul.
„Postul de Asistent universitar, poziția 71, disciplina Drept civil. Partea generală. Persoanele (perioadă determinată), scos la concurs de Facultatea de Drept, nu este unul interdisciplinar, acesta încadrându-se, conform Nomenclatorului domeniilor și specializărilor/programelor de studii universitare pentru anul 2016-2017, în domeniul unic de studii universitare de doctorat/master: Drept. Candidatul pentru acest post s-a înscris în cadrul perioadei de înscriere prevăzute de calendarul universității. Îndeplinirea condițiilor de legalitate privind înscrierea a fost certificată prin emiterea avizului de legalitate, comunicat în termen”, se arată în comunicatul de presă postat pe site-ul Ministerului Educației. 
 
În urma verificărilor, reprezentanții ministerului au decis că Alexandru Toader, fiul ministrului Justiției, Tudorel Toader, a îndeplinit cerințele, atât pe cele generale, cât și pe cele specifice pentru înscrierea și, ulterior, câștigarea postului de asistent universitar, întrucât deține titlul de doctor care se impune pentru ocuparea acestei funcții.
 
„Candidatului i se aplică condiția de deținere a titlului de doctor în domeniul specific postului, prevăzută de articolul 8 din metodologie, postul nefiind unul interdisciplinar. Candidatul deține titlul de doctor în domeniul de doctorat ‘Drept’. Candidatul s-a înscris la concurs în interiorul calendarului de înscriere și îndeplinea condițiile de înscriere pentru ambele variante ale articolului 8 din metodologie (atât cea din 2014, cât și cea din 2017). Prin urmare, Ministerul Educației Naționale consideră că acest concurs a fost organizat și s-a desfășurat cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare”, concluzionează reprezentanții Ministerului Educației. 
 
În urmă cu aproximativ o săptămână, Ministerul Educației a transmis că va începe o anchetă prin care să verifice modul în care a fost organizat concursul pentru ocuparea unui post de cadru universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, câștigat de fiul lui Tudorel Toader. Anunțul vine după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora metodologia de concurs a fost modificată „cu dedicație”, în așa fel încât Alexandru Toader să poată să ajungă fără probleme asistent universitar, el fiind, de altfel, și singurul candidat participant la selecție.
 
„Mai exact, controlul Ministerului Educației Naționale vizează ocuparea postului de asistent universitar (perioadă determinată), poziția 71, disciplina Drept civil. Partea generală. Persoanele, scos la concurs de Facultatea de Drept în semestrul al II-lea al anului universitar 2016-2017″, se arată în comunicatul ministerului. 
 
În urma anunțului venit din partea Ministerului Educației, conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a transmis că va pune la dispoziție toate documentele necesare și că va face publice concluziile anchetei, respingând, în același timp, acuzațiile. 
 
„Acuzațiile privind modificarea metodologiei de concurs pentru a avantaja un candidat specific sunt lipsite de orice fundament. Atât înainte, cât și după modificarea metodologiei, cerința pentru candidatura la un post de asistent la Facultatea de Drept a fost Diplomă de Doctor în Drept, nu într-un domeniu conex. De altfel, nu există diplomă de ‘Doctor în Drept Civil’ sau ‘Doctor în Drept Penal’ sau în oricare altă ramură a Dreptului”, se arată în comunicatul transmis de instituția de învățământ superior. 
 
Anterior, referitor la informațiile publicate de un ziar local, Tudorel Toader a comentat, într-o postare pe Facebook, că prin schimbarea regulamentului a fost introdus „un filtru suplimentar” și că îndeplinirea criteriilor de concurs poate fi verificată pe pagina Universității, dar și faptul că acesta a fost scos la concurs prin publicarea în Monitorul Oficial.
 
„1. Ionuț Alexandru Toader este notar public începând din 2011, asistent universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității Petre Andrei din Iași, începând din 2013 și doctor în drept penal, din 2016.
2. Postul de asistent universitar, scos la concurs, a fost publicat în Monitorul Oficial al României.
3. Prin modificarea regulamentului de concurs a fost introdus un filtru suplimentar, pentru verificarea îndeplinirii criteriilor specifice, cu specială referire la doctoratele interdisciplinare.
4. Îndeplinirea criteriilor de concurs poate fi observată pe pagina de internet a Universității.
5. Pentru ocuparea postului de asistent universitar este necesar titlul științific de doctor în domeniul drept!”, a scris ministrul Justiției pe pagina lui de Facebook. 
 
Precizările vin după ce în spațiul public au apărut mai multe informații potrivit cărora fiul lui Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost favorizat pentur ocuparea unui post de asistent universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin modificarea regulamentului, în așa fel încât acesta să poată bifa toate criteriile.