„Recent, am făcut o ofertă pentru 1.942 de refugiați din Grecia și din Italia, pe care îi putem reloca în România. Avem deja pe teritoriul nostru cam 700 de asemenea refugiați, dar pe lângă aceste lucruri vreau să vă spun foarte direct că România participă masiv la operațiunile din Marea Mediterană pentru oprirea afluxului de refugiați și salvarea celor care se încumetă la asemenea acțiuni”, a declarat ministrul de Externe Teodor Meleșcanu, la Realitatea Tv.
Meleșcanu a mai afirmat că România și-a exprimat solidaritatea în problema privind refugiații, deși nu a fost de acord cu stabilirea unor cote fixe.
„Evident că problema migrației și a refugiaților sunt două categorii distincte. Primii sunt refugiați din motive politice, din cauze de război dar există și o migrație cu caracter economic, mai ales din țările cu regimuri eșuate, cu condiții de viață foarte grele. România și-a exprimat solidaritatea, deși am mers pe ideea că nu este normal sa avem cote fixe. În același timp, ne-am manifestat disponibilitatea de a primi un anumit număr de refugiați”, a mai spus Meleșcanu.