Prima pagină » Știri politice » Primii doi miniștri pe care liberalii nu-i mai vor la Palatul Victoria

Primii doi miniștri pe care liberalii nu-i mai vor la Palatul Victoria

Primii doi miniștri pe care liberalii nu-i mai vor la Palatul Victoria
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că nu va trece nicio sesiune parlamentară fără o moțiune de cenzură, afirmând că liberalii au „în vizor" mai mulți miniștrii împotriva cărora vor depune moțiuni simple - Liviu Pop, Răzvan Cuc sau vor solicita să fie audiați în comisii - Ionuț Mișa.

„Sigur, rămâne de actualitate (moțiunea de cenzură-n.r.). Vom depune moțiunea de cenzură, dar o vom depune când vom avea cele mai mari șanse de a obține maximum de voturi în Parlament împotriva Guvernului Tudose. Sesiunea asta. Nicio sesiune fără moțiune, este un slogan care a fost lansat de un liberal”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban.

Ludovic Orban a afirmat că poartă discuții cu mai mulți parlamentari ALDE în vederea depunerii moțiunii de cenzură.

Liberalii vor să depună moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Liviu Pop și vor să cheme la audieri mai mulți miniștri printre care ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a precizat Orban.

„Cu siguranță ne gândim (la o moțiune simplă împotriva lui Liviu Pop-n.r.). Avem deja în vizor mai mulți miniștri cărora le vom solicita audierea la comisie – vezi cazul ministrului de Finanțe care nu s-a acceptat solicitarea noastră pentru că nu am avut sesiune extraordinară. Evident că îl vom chema pe ministrul Finanțelor să dea seamă pentru ce s-a întâmplat în primele șase luni ale anului în materie de execuție bugetară. (…) Pentru fiecare minister avem demersuri pregătite – ministere care sunt în culpă, deși este foarte greu să găsești un ministru care nu are bube în cap în Guvernul Tudose”, a spus liderul PNL.

Orban a criticat modul în care Liviu Pop a demis 13 inspectori generali și a atras atenția și asupra faptului că ministrul Educației nu a rezolvat încă problema manualelor școlare.

„Se pare că pe furiș noaptea ca hoții a devenit un mod de lucru pentru Guvernul Tudose și pentru miniștrii Guvernului Tudose. Ministrul Educației, sindicalistul habarnist pe numele lui Liviu Pop, a operat la fel. Vineri la ora 22.00 a trimis niște faxuri în 13 județe prin care a demis 13 inspectori generali școlari care practic își dobândiseră pozițiile respective în urma unor concursuri, organizate de ministerul Educației având contracte de management pe perioade de 4 ani de zile. (…) Acești inspectori generali școlari au fost demiși pentru că au refuzat să asculte ordinele baronilor PSD din județele respective care le-au solicitat ca la concursurile pentru directori de școli să pună toți PSD- iștii fără pregătire, fără experienă managerială și competență profesională să-i pună directori de școli în cadrul concursurilor pe care le organizează inspectoratele școlare. (…) PSD urmărește ca un fir roșu să-și pună cadrele politice, clientela politică lipsită de profesionalism în pozițiile de directori de școli”, a spus Orban.

PNL va depune la începutul sesiunii de toamnă și o moțiune simplă împotriva ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, a precizat deputatul PNL Cristian Buican.

„Analizând modul în care Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere gestionează aceste două proiecte (n.r. autostrada Moldova și autostrada Sibiu-Pitești) Biroul Executiv a luat hotărârea să ceară prim-ministrului Tudose demiterea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru incompetența zicem noi, dacă nu reaua voință cu care gestionează cele două proiecte de importanță națională. Prin tergiversarea realizării celor două proiecte și unirea provinciilor istorice ale României noi credem că PSD, nu numai în acest mandat, dar de-a lungul timpului a pus în pericol unitatea României (…) Îi cerem public și odată cu începerea sesiunii parlamentare o să facem uz de toate procedurile parlamentare pentru a-l demite pe ministrul Transporturilor. (…) Dacă nu va fi demis până atunci, PNL va pune o moțiune simplă împotriva ministrului Transporturilor”, a spus Cristian Buican.

Citește și