Autorul atentatului de la Barcelona a fost ÎMPUȘCAT mortal de poliție

Autorul atentatului de la Barcelona a fost ÎMPUȘCAT mortal de poliție
Publicat: 21/08/2017, 20:10
Actualizat: 28/03/2019, 16:00

„Confirmăm că individul împușcat mortal în incidentul din zona Subirats este Younes Abouyaaqoub, autorul atacului terorist din Barcelona”, a comunicat luni seară Poliția catalană (Mossos d’Esquadra).

Totul s-a petrecut, în Subirats, un oraș situat la 50 de kilometri de Barcelona, un bărbat care ar putea fiYounes Abouyaaqoub, teroristul dat în urmărire, fiind suspectat că este cel care a condus duba care a lovit morrtal 13 persoane și a rănit alte 130 în atentatul de pe La Rambla.

Potrivit El Pais, acesta a strigat„Allah e mare!”. Conform unor surse din poliție citate de El Pais a căror mărturie nu a fost, însă, confirmată oficial, un martor a alertat autoritățile după ce a remarcat prezența suspectului în orașul respectiv. Astfel, la scurt timp, autoritățile au anunțat că în Subirats „este o operațiune în curs”, cerând să fie făcute publice doar informații oficiale. După ora 17:00, polițiștii au anunțat că au doborât o persoană în zona localitățiiVilafranca del Penedès.

Sâmbătă, poliția catalană a anunțat că a stabilit un nou suspect în cazul atacului terorist cu vehicul din orașul Barcelona, în persoana marocanului Younes Abouyaaqoub. El a rămas pe listă după ce trei dintre cei căutați au fost identificați ca fiind împușcați mortal în Cambrils.

Anterior, principalul suspect a fost Moussa Oukabir, în vârstă de 17 ani. Comandantul de poliție Josep Trapero a anunțat că Oukabir s-a aflat printre cei cinci teroriști care au fost împușcați mortal în orașul Cambrils, bărbatul fiind identificat prin intermediul amprentelor.

Potrivit informațiilor, Younes Abouyaaqoub ar avea 22 de ani și ar fi locuit în orașul Ripoll, la nord de Barcelona. Vineri, trei bărbați au fost reținuți în Ripoll, iar unul în orașul Alcanar, unde o casă folosită de către teroriști a explodat.

Anchetatorii spanioli au mai anunțați că atacatorii de la Barcelona și Cambrils au planificat atentate mult mai mari decât cele pe care le-au desfășurat. Potrivit informațiilor preliminare, gruparea a pregătit atacurile într-o casă din orașul Alcanar.
Explozia de miercuri, care a ucis o persoană, a rănit alte șapte și a distrus materiale pe care teroriștii intenționau să le folosească în atacuri, a oferit indicii că atentatele urmau să fie desfășurate „într-un mod mai rudimentar”, a precizat comandantul de poliție Josep Lluis Trapero.
Cel puțin 14 persoane au fost ucise, iar alte 130 au fost rănite în urma atacurilor cu vehicul comise în orașele Barcelona și Cambrils și revendicate de rețeaua teroristă Stat Islamic.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska