Câteva sute de oameni au protestat, în Piața Victoriei, față de noile legi ale justiției

Publicat: 24/08/2017, 12:06

„Ceea ce vrea să facă ministrul Justiției este un atac la statul de drept, să politizeze justiția. Vrea să ia dreptul președintelui de a numi șefii din justiție. Mi se pare că suntem prea puțini, cred că lumea e moleșită, există o amorțeală generală, nu știu din ce cauză. Ar trebui să se gândescă că este vorba de toți cei care vor să trăiască în această țară”, spune Emanuela, pensionară.

„Am ieșit în stradă pentru că îmi doresc ca acest guvern să cadă odată pentru totdeauna. Nu doar Toader trebuie să demisioneze, cu tot guvernul lui Draganea. Dragnea l-a dat la o parte pe Grindeanu că nu mai asculta și acum ministrul justiției vrea să îi retragă lui Iohannis dreptul de a mai hotarî care să fie șefii din justiție. Mi se pare că suntem de toată jenă. Noi o să ieșim în stradă, așa cum am făcut și în ianuarie”, susține Dragoș, 32 de ani.

„Am crezut că experiența de astă iarna ar fi trebuit să fie suficientă pentru domnii guvernanți. Dar dacă trebuie să le reamintim, o facem. Nu este posibil să tot încerci să controlezi justiția prin orice mijloace, să vrei să politizezi chiar tot. Tot Occidentul ne arată cu degetul. Eu am ieșit pentru a cere demisia acestui guvern, care creează numai probleme de când s-a instalat la Palatul Victoria”, spune Anca, 29 de ani.

Protestul a fost organizat pe Facebook, pagina dedicată evenimentului fiind intitulată „Vino în Piață! Justiția e în pericol”.

„Guvernarea PSD a poruncit, Tudorel Toader s-a executat!. După marțea neagră, propunerile de masacrare ale legilor Justiției prezentate astăzi de ministrul Justiției sunt punctul culminant al luptei împotriva DNA și justiției independente. Un om care spune răspicat „REZIST!” face mai mult pentru viitorul țării decât un guvern și o majoritate parlamentară cu apucături mafiote. Iar împreună putem să decidem noi viitorul. Vino în Piața Victoriei în această seară. Vom fi 2, vom fi 10, vom fi 100 sau poate câteva mii. Oricare dintre variante e mai bună decât să tăcem. Lupta anticorupție riscă să devină istorie fără implicarea noastră”, scriu organizatorii pe pagina de Facebook.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Top 10 cele mai mari pensii din România. Cu două îți cumperi un apartament de...
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cu ce se ocupă Cătălina, fiica lui Constantin Enceanu? A ales un drum diferit față...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce