Carmen Iohannis a ales să poarte o rochie albă, deasupra genunchiului, cu umerii decupați și pantofi albi cu toc, accesorizându-și ținuta cu o poșetă tot albă tip plic.
Brigitte Macron s-a păstrat oarecum în aceeași linie, alegând să poarte tot o rochie, deasupra genunchiului, însă de culoare închisă, completată de un sacou și pantofi cu toc de aceeași culoare. Accesoriul care a ieșit în evidență a fost geanta purtată pe umăr de Prima Doamnă a Franței, marca Louis Vuitton, al cărei preț depășește 3.000 de euro.
Turneul European al președintelui francez vine în contextul în care în Franța are loc o debatere aprinsă asupra reformelor pieței muncii. Parisul reclamă o concurență neloială a forței de muncă din Europa de Est, cerând, de altfel, revizuirea directivei „muncitorilor detașați”. Aceasta s-a lovit însă de opoziția țărilor central și sud-est europene, în special a Grupului de la Vișegrad.
Directiva muncitorilor detașați permite permite companiilor să trimită angajați în alte state UE cu contracte prin care sunt nevoite să garanteze numai salariul minim din țara gazdă. Chiar dacă aceste prevederi se transpun în doar 1% din piața muncii, Macron s-a angajat să ia măsuri pentru a contracara „dumpingul social” în Franța, metodă prin care companiile folosesc forță de muncă mai ieftină din statele mai sărace din Europa de Est și amenință locurile de muncă ale lucrătorilor francezi.
De altfel, subiectul muncitorilor detașați a fost atins în întrevederea lui Macron cu Iohannis în marja Consiliului European de la finalul lui iunie.
„Soluțiile tehnice nu se discută la nivel de președinți. Noi ne-am înțeles că, în principiu, ne dorim amândoi să rezolvăm această chestiune și să găsim chiar soluții care pot fi acceptate pe urmă și de ceilalți parteneri. Probleme similare au și alții, în partea mai vestică a Europei și, ca a noastră, o au și alții, în partea mai estică. Deci, este o problemă mai generală și ne-am angajat să stabilim echipe tehnice care se vor apuca cât de repede se poate să negocieze această problemă. Probabil vă amintiți că a fost în discuție o directivă europeană pe detașarea lucrătorilor. Echipa noastră, de aici de la Bruxelles, e foarte competentă și a negociat foarte bine. Doar că discuțiile s-au oprit tocmai fiindcă nu s-a găsit încă un consens pe temă sau o cale accesibilă pentru toți. Iar noi chiar vrem să rezolvăm problema și, de aceea, împreună am convenit să căutăm soluții reciproc avantajoase”, a declarat la vremea respectivă Klaus Iohannis.
Un oficial francez a declarat, sub protecția anonimatului, că Emmanuel Macron va milita pentru reguli mai stricte privind piața muncii în timpul călătoriei sale în Austria, România și Bulgaria, în perioada 23-25 august..