Jean-Luc Mélenchon, clasat pe locul al patrulea, cu 19,58% din voturi, în scrutinul prezidențial din Franța, a rostit duminică un discurs în fața simpatizanților, în orașul Marsilia, prezentându-se drept „principalul adversar politic” al președintelui Emmanuel Macron.
„Invit poporul să iasă pe străzi la Paris, pe 23 septembrie, pentru a protesta față de lovitura de stat socială și antidemocratică organizată” de președintele Emmanuel Macron, a afirmat Jean-Luc Mélenchon, referindu-se la ordonanțe privind reforme pe piața muncii care ar urma să fie adoptate de Administrația de la Paris săptămâna viitoare, potrivit cotidianului Le Figaro.
„Valul de proteste trebuie reluat și trebuie să se amplifice. (…) A venit momentul să exprimăm democrația străzii. (…) Vremea pentru bla-bla-uri a trecut, a venit vremea de luptă. Trebuie să fim capabili să prezentăm un program alternativ la cel liberal, să fim pregătiți să guvernăm în orice moment ar trebui. Și suntem pregătiți. A venit momentul să ne revoltăm”, a adăugat deputatul Jean-Luc Mélenchon, citat de ziarul Le Monde.
Jean-Luc Mélenchon s-a declarat „șocat” că Emmanuel Macron a afirmat în România că francezii „detestă reformele”.
„Cum să mergi în România pentru a da lecții poporului francez?! Noi îi iubim pe români, dar de ce să meargă acolo?! Cred că răspunsul este că, dacă afirma așa ceva aici, l-ar fi atacat cu pietre”, a apreciat Mélenchon, potrivit postului Europe 1.
„Sunt șocat. Este incredibil. Nu, un președinte al Republicii nu mustră poporul francez, care este șeful lui, în niciun fel, acuzându-l că nu vrea reforme. Nu este problema că francezii nu vor reforme, nu le vor pe ale acestui președinte! Nu vă acordăm dreptul de a ne vorbi pe acest ton. Condamnăm faptul că a încălcat o regulă care spune că francezii nu merg într-o altă capitală pentru a afirma lucruri rele din altă țară”, a acuzat Jean-Luc Mélenchon.
Politicianul francez a explicat că el se opune total conceptului de angajat detașat. „Nu este acceptabil. Dacă avem responsabilitate pentru această țară, nu va fi nici măcar un post de angajat detașat în Franța. (…) Cotizațiile sociale se plătesc în orice situație în țara de origine. Există efectul de dumping social. Un angajat detașat costă mai puțin decât altul”, a argumentat Mélenchon.
Emmnanuel Macron speră să convingă suficiente țări, în principal din Europa Centrală și de Est, să susțină modificarea reglementărilor europene privind angajații detașați. O directivă UE din 1996 permite unei companii dintr-un stat al Uniunii Europene să detașeze temporar angajați într-o altă țară, cotizațiile sociale fiind achitate în țara de origine. Într-o propunere de revizuire a acestei directive, adoptată în martie 2016, Comisia Europeană aprecia că reglementarea „adoptată în urmă cu 20 de ani nu mai permite asigurarea respectării condițiilor care să garanteze egalitate de tratament companiilor și respect pentru angajați, dată fiind actuala situație economică și socială din statele membre”. Comisia Europeană a constatat „existența unor decalaje salariale importante”, care afectează „competiția între companii și buna funcționare a pieței unice”.
Ca reacție la propunerea Comisiei Europene, România, Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia au denunțat încălcarea principiului subsidiarității.
În schimb, Spania, Franța, Italia, Portugalia și Marea Britanie au salutat inițiativa Comisiei Europene.
Premierul polonez, Beata Szydlo, a denunțat vineri după-amiază „aroganța” și „lipsa de experiență politică” a lui Emmanuel Macron, după ce președintele Franței a acuzat Polonia că se plasează „la periferia Uniunii Europene” în contextul refuzului modificării directivei privind angajații detașați. Joi seară, în timp ce Emmanuel Macron se afla într-un turneu care a inclus vizite în Austria, România și Bulgaria, Beata Szydlo a semnalat refuzul Poloniei de a renegocia directiva UE privind angajații detașați. În acest context, Emmanuel Macron a afirmat că Polonia „se plasează la periferia Uniunii Europene pe numeroase teme”. „Polonia nu este prin nimic în fruntea Europei. Poporul polonez merită mai mult de atât”, a adăugat Emmanuel Macron, potrivit cotidianului Le Parisien.
Reacția premierului Poloniei, Beata Szydlo, nu a întârziat. „Poate că declarațiile arogante (ale lui Emmanuel Macron -n.red.) sunt generate de lipsa de experiență politică, un lucru pe care îl observ cu preocupare, dar aștept să remedieze rapid aceste lacune și să fie mai rezervat în viitor”, a spus Beata Szydlo.
Popularitatea președintelui Franței, Emmanuel Macron, a scăzut puternic în luna august, ajungând la nivelul de doar 40%, în timp ce 57% dintre cetățenii francezi se declară numulțumiți de politicile liderului de la Palatul Élysée.