Abhishek Patel, în vârstă de 40 de ani, a fugit pe o distanță de un kilometru cu un dispozitiv explozibil în brațe, în încercarea de a fugi suficient de departe un loc de joacă, din cadrul unei școli, în statul Madhya Pradesh, din India.
Agentul și-a pus viața în pericol în momentul în care a deplasat bomba, care cântărea zece kilograme, după ce și-a dat seama că nicio echipă de intervenție nu era în apropiere.
„În condițiile în care eram într-o arie rezidențială, aproape de o unitate de învățământ, singura mea dorință era să o duc cât mai departe”, a declarat polițistul, potrivit NDTV.
„Învățasem, în timpul antrenamentului, că o eventuală explozie ar fi afectat tot ce s-ar fi aflat pe o rază de 500 de metri”, a mai spus polițiistul.
Pentru fapta sa eroică, polițistul a fost recompensat cu 600 de lire sterline.
Salute To Police Constable Abhishek Patel, Who Ran With 10-Kg Bomb On Shoul-der To Save 400 Children In Madhya Pradesh. 💪ðŸ‘ðŸ‘🇮🇳🇮🇳🇮🇳 pic.twitter.com/VjTXbWPTHJ
— Bairawi (@bairawi16) August 29, 2017