Fost consilier al lui Maior, intermediar în mafia asigurărilor de sănătate: E mult mai simplu acum să faci anumite chestii de afară, lucrez pe așa zis lobby

Fost consilier al lui Maior, intermediar în mafia asigurărilor de sănătate: E mult mai simplu acum să faci anumite chestii de afară, lucrez pe așa zis lobby
Publicat: 01/09/2017, 19:58
Actualizat: 05/06/2018, 20:23

„Am trecut în rezervă pentru că mă avantaja foarte mult pensia și toate lucrurile astea și n-am vrut să risc să schimbe ăștia legislația, să schimbe legislația și să mă trezesc că, vezi Doamne, ce știu eu ce… Și ideea e că luam salariu când eram la ei 9.400 și am pensia de… 10.800″, „Eu am… mă rog, în sistemul ăsta medical am foarte multe cunoștințe. Și acuma sunt directorul departamentului de securitate la EMAG”, „E mult mai simplu de…”, „E mult mai simplu acuma să te ocupi din… să faci anumite chestii de afară pentru că nu mai intervin anumite lucruri, nici trafic de influență, nici… nimic. Adică acuma lucrez pe așa zis lobby și așa mai departe. Eu m-am ferit întotdeauna de chestiile astea pentru că în spatele meu am și niște nași și așa mai departe care sunt destul de vizibili și n-au vrut să se… să fie vreodată pus în …[neinteligibil]…”

Interlocutor: „Bine, am înțeles că nașul dumneavoastră este domnul Maior.”
Nicolae -Sergiu Ciobanu: „Da, e nașu””, reiese din interceptările de la dosar.

Sergiu Ciobanu a fost consilier al lui George Maior, în perioada în care acesta conducea Serviciul Român de Informații (SRI). Acesta a părăsit serviciul în aceeași perioadă cu Maior.

O altă relație importantă pe care Sergiu Ciobanu o evidenția era cea cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, care, potrivit lui Ciobanu, ar fi fost promovat și susținut în funcții de soția fostului director al SRI.

„După ce s-a interesat de problemele firmei, inculpatul Ciobanu Nicolae – Sergiu a încercat să se facă util, oferindu-se, inițial, să găsească pacienți, prilej cu care colaboratorul a precizat că nu avea nevoie de acest serviciu. (..) După un prim eșec în a anticipa în ce fel și-ar fi putut trafica influența, inculpatul a testet terenul, pentru a vedea dacă Ion Alina-Andreea ar fi fost interesată de rezolvarea problemelor firmei prin intermediul președintelui CNAS Burcea Marian, bun prieten al său și al soției sale: >”, arată procurorii DNA în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit documentului, Ion Alina-Andreea, directorul general al SC Alicia Medical Expert SRL, este denunțătorul din acest dosar, cu ajutorul acesteia fiind realizate și interceptările din dosar.

Sergiu Ciobanu, Marian Burcea, fostul și actualul șef al CASMB sunt, altăuri de alte 10 persoane, la Curtea de Apel București, unde magistrații decid dacă vor fi arestați preventiv pentru 30 de zile.

Infracțiunile investigate de DNA ar fi fost comise în perioada ianuarie 2016-august 2017, în legătură cu circuitul de decontare a serviciilor de îngrijiri medicale de către Casa de asigurări de sănătate a municipiului București, activitățile fiind desfășurate pe trei paliere.

Primul palier vizează sume fraudate din fondurile Casei de asigurări de sanatate a municipiului București (CASMB), prin „decontarea unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive pe baza a sute dosare medicale întocmite în fals”, spun procurori. Ar fi fost implicați funcționari din cadrul CSAMB, sub protecția unor persoane din conducerea instituției, dar și din conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Potrivit surselor menționate, ar fi existat numeroase situații în care „prioritate la aprobare și decontare au avut dosarele medicale cu pacienți fictivi, în timp ce solicitările pacienților asigurați care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu erau refuzați”.

Pentru a își ascunde urmele, cei implicați ar fi întocmit, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, în paralel fiind introduse și șterse date din sistemul informatic al CNAS, prin accesare fără drept, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate, susțin sursele citate, prejudiciul constatat de anchetatori fiind de aproximativ 13.200.000 lei.

Un al doilea palier pe care îl investighează procurorii se referă la suspiciuni potrivit cărora funcționari din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din CASMB, inclusiv cu atribuții de control și de constatare a contravențiilor, ar fi pretins foloase de la reprezentanta unei societăți prestatoare de servicii medicale (asistență medicală la domiciliu), în schimbul renunțării, în viitor, la efectuarea în exces a activității de control la societatea respectivă.

O altă pistă pe care o verifică DNA se referă la un control al Curții de Conturi, când persoane din sistem fi încercat să ascundă situația decontărilor privind pacienții fictivi. În această situație, medicamente în valoare de 33.000.000 lei ar fi fost decontate „prin întocmirea frauduloasă a unor documente medicale de natură să creeze impresia că neregulile constatate de Curtea de Conturi se încadrau într-o excepție prevăzută în anumite norme ce ar fi fost elaborate de CNAS”, spun surse judiciare.

Infracțiunile investigate sunt luare și dare de mită, trafic de influență, constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...