Și seamănă copy-paste cu Vulpoiul și Cotoiul care într-o zi i-au tăiat calea unui băiețel de lemn. „Vulpoiul, care era șchiop, mergea sprijinindu-se de Cotoi, iar Cotoiul, fiind chior, se lăsa să-i arate Vulpoiul drumul”. Aveau un plan. L-au numit: Îndrăznește să Crezi.
„- Vrei să-ți înmulțești banii?
– Cum?
– Vrei tu, ca din ăștia cinci bani de aur să faci o sută, o mie, două mii?
– În ce fel?
– Foarte ușor. În loc să te întorci acasă, hai cu noi.
– Unde să merg?
– În Țara Neghiobilor.
Pinocchio se gândi puțin, apoi replică hotărât:
– Nu, nu vreau să merg (…).
– Așadar, zise Vulpoiul, vrei cu orice preț să te întorci acasă? Umblă sănătos și cu atât mai rău pentru tine.
– Cu atât mai rău pentru tine! repetă Cotoiul.
– Gândește-te bine, Pinocchio, tu dai cu piciorul norocului.
– Norocului! adăugă Cotoiul.
– Cei cinci bănuți de aur ai tăi, mâine ar spori la două mii.
– Două mii! repetă Cotoiul.
– Dar cum e cu putință una ca asta? întrebă Pinocchio, cu gura căscată de uimire.
– Te lămuresc eu numaidecât, zise Vulpoiul. Trebuie să știi că în Țara Neghiobilor se află o câmpie binecuvântată, care se cheamă Câmpia Minunilor. Ai să sapi acolo o gropiță, unde o să pui, de pildă, un ban de aur. Astupi gropița cu pământ. O stropești cu puțină apă de izvor, arunci peste ea o mână de sare, și seara te duci frumușel să te culci. În vremea asta, peste noapte, banul încolțește, iar dimineața când te scoli, întorcându-te în câmpie, ce găsești? Găsești un pom încărcat cu atâția bani de aur, câte boabe are spicul grâului în luna lui Cuptor.
– Deci, întrebă Pinocchio din ce în ce mai uimit, dacă mi-aș sădi acești cinci bănuți, a doua zi dimineața câți bani aș găsi?
– Socoteala e cât se poate de simplă, răspunse Vulpoiul. Poți s-o faci pe degete. Pune că fiecare ban o să-ți aducă cinci sute. Înmulțește cinci sute cu cinci și ai să vezi că a doua zi dimineață o să găsești în buzunar două mii cinci sute de bani lucioși și sunători.
– O! Ce minune nemaiauzită! strigă Pinocchio, începând să danseze de bucurie. De îndată ce-mi adun banii, îmi opresc pentru mine două mii și ceilalți cinci sute am să vi-i dăruiesc vouă, la amândoi.
– Nouă? strigă Vulpoiul, prefăcându-se că a fost jignit. Să ne ferească Dumnezeu!
– Să ne ferească! repetă Cotoiul.
– Ce ființe cumsecade! se gândi în sinea lui Pinocchio”.