Prima pagină » Știri externe » Japonia, descoperire șocantă despre testul nuclear nord-coreean. Bomba de la Hiroshima este nimic pe lângă asta

Japonia, descoperire șocantă despre testul nuclear nord-coreean. Bomba de la Hiroshima este nimic pe lângă asta

Japonia, descoperire șocantă despre testul nuclear nord-coreean. Bomba de la Hiroshima este nimic pe lângă asta
Mai multe pe gandul.info

Autoritățile japoneze au estimat inițial puterea bombei la aproximativ 70 de kilotone, însă ministrul nipon al Apărării, Itsunori Onodera, a declarat marți că noi date indică faptul că dispozitivul nuclear detonat de Coreea de Nord a avut o putere de 120 de kilotone.

„Am putut stabili că testul nuclear a indicat o capabilitate destul de ridicată”, a declarat oficialul nipon.

La 120 de kilotone, explozia produsă în urma detonării dispozitivului nord-coreean a fost de aproximativ opt ori mai puternică decât cea cauzată de bomba atomică de15 kilotone folosită de forțele americane pentru bombardarea orașului japonez Hiroshima în anul 1945.

Coreea de Nord a anunțat, duminică, faptul că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, iar aceasta poate fi instalată pe o rachetă balistică intercontinentală, reprezentând cel mai mare test nuclear efectuat vreodată de către regimul de la Phenian.