Documentele Ministerului de Interne al Marii Britanii stabilesc cum noul sistem ar conferi Guvernului puterea de a refuza intrarea cetățenilor UE și dreptul de a lucra și de a solicita un nivel minim al veniturilor lunare oricărei persoane dorește să se stabilească în statul britanic.
Angajații ar putea fi de asemenea forțați să recruteze cetățeni britanici pentru anumite slujbe, în timp ce va fi respins accesul imigranților ce doresc să lucreze în anumite sectoare destinate muncitorilor slab calificați, sugerează documentele guvernamentale.
Documentul nu este în forma finală ce va fi adoptată de către Guvern, unele lucruri putând fi deschise negocierilor. Acesta confirmă detaliile propunerilor stabilite la începutul lui 2017 de către premierul britanic.
Ministrul Apărării: Există un echilibru ce trebuie atins
Marea Britanie va urmări o politică echilibrată a imigrării după ce va părăsi Uniunea Europeană, încercând să atragă muncitori cu înalte calificări în timp ce va scădea numărul celor slab pregătiți, a confirmat ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon.
„Vom stabili propunerile noastre ferme spre finalul anului. Există un echilibru ce trebuie atins, dorim să atragem muncitori calificați în această țară și să aducă o contribuție societății noastre, nu să le închidem ușile”, a declarat oficial Fallon presei britanice.
„În mod egal dorim să ne asigurăm că marile companii britanice sunt de asemenea pregătite să întruiască muncitori britanici. Publicul este foarte clar, ei nu doresc să sisteze imigrația, ci să fie adusă sub control”, a adăugat acesta.
„Ei vor să fie asigurați că vom implementa ceea ce ei au votat în cadrul referendumului pentru Brexit”, a mai spus ministrul britanic.