Lovitură pentru DNA. Procurorii care au făcut dosarul OUG 13, CERCETAȚI DISCIPLINAR. Reacția lui Kovesi

„Ancheta a început undeva în martie, este o etapă premergătoare, vedem ce decide secția pentru procurori. Noi o să ne continuăm activitatea la DNA, dosare, investigații, o să așteptăm decizia în acest caz”, a spus Kovesi la EuropaFM.

Inspectorii judiciari i-au verificat pe cei trei procurori anticorupție care au instrumentat dosarul OUG 13 și au constatat că aceștia și-au îndeplinit funcția cu„gravă neglijență”. Inspecția Judiciară va trimite secției pentru procurori din Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) raportul întocmit în cazul celor trei procurori, iar aceștia vor fi anchetați de secția pentru procurori. Ulterior, CSM va stabili ce măsuri se impun în acest caz.

Marius Bulancea este șeful Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din DNA, în trecut fiind consilierul Laurei Codruța Kovesi. Acesta a trimis în judecată dosarul Gala Bute.

Paul Dumitriu este adjunctul secției menționate, fiind procurorul care a intrumentat dosarul „Transformatorul”, în care a fost condamnat la închisoare cu executare fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu. Magistratul a candidat pentru un loc în CSM însă nu întrunit voturile necesare.

Jean Uncheșelu este procurorul care l-a trimis în judecată pe Victor Ponta, având în investigare și alte cauze cunoscute.

Dosarul privind adoptarea OUG 13 a fost instrumentat de Jean Uncheșelu, înainte ca acesta să fie trimis la Parchetul general, unde, cele mai multe acuzații s-au clasat. În ceea ce privește infracțiunea de favorizarea infractorului, cauza a fost retrimisă la DNA.

CCR: Acțiunea DNA, abuzivă

În 27 februarie, CCR a stabilit că prin modul în care a realizat acest dosar, acțiunea DNA „încetează să mai fie una legitimă, devenind abuzivă, întrucât depășește competența stabilită de cadrul legal în vigoare”. CCR a explicat de ce procurorii DNA ar fi trebuit să claseze din start sesizarea penală la adresa premierului Grindeanu și a fostului ministru al Justiției, Florin Iordache, pentru că faptele imputate în sesizare nu se încadrau legii penale, ci vizau aspecte de legalitate și oportunitate a adoptării OUG 13, de a căror verificare se ocupă exclusiv CCR ( pe partea de constituționalitate) și Parlamentul (pe partea de oportunitate politică), nu procurorii. Judecătorii citau prevederi specifice din Codul de Procedură Penală care ar fi împiedicat deschiderea urmăririi penale în acest caz și pe care procurorii DNA le-au ignorat. DNA și-a depășit atribuțiile constituționale și legale, creând „o stare de tensiune” și „o presiune psihică” asupra Guvernului, care a avut ca efect „descurajarea/intimidarea” acestuia de a legifera. Judecătorii CCR au apreciat, în decizia lor privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public, prin DNA, și Guvern, prin Ministerul Justiției, că în cazul faptelor reclamate și celor reținute de procurori în ordonanța de începere a urmăririi penale în cazul emiterii OUG 13 „toate elementele materiale constitutive ale infracțiunilor imputate nu constituie altceva decât aprecieri personale sau critici ale autorilor denunțului cu privire la legalitatea și oportunitatea actului adoptat de Guvern”.

Judecătorii CCR au stabilit că procurorii DNA și-au arogat competențe care le depășeau atribuțiile, respectiv verificarea unor aspecte care țineau de oportunitatea politică și de legalitatea tehnică și constituțională a adoptării OUG 13, încălcând astfel principiul separației puterilor în stat și Constituția, pentru că aceste atribuții revin exclusiv Parlamentului (care putea aproba sau respinge OUG 13) și CCR.

Judecătorii CCR s-au pronunțat și pe conținutul actelor de anchetă ale procurorilor DNA, având la dispoziție sesizarea penală depusă de membrii organizației Inițiativa România, ordonanța procurorului de începere a urmăririi penale in rem, dar și ordonanța de extindere a urmăririi penale (la faptele trimise ulterior către Parchetul General, vizând distrugerea de documente, etc) și ordonanța de clasare a acuzațiilor de corupție și de declinare a competenței pentru celelalte fapte către procurorii Parchetului General. Aceste ultime două acte procedurale ale DNA au fost emise în aceeași zi.

CCR își justifică pronunțarea pe conținutul unui dosar al procurorilor, fapt care a creat controverse în spațiul public, astfel: „Pentru a decide cu privire la existența sau nu a conflictului, Curtea trebuie în prealabil să determine cadrul și limitele competențelor constituționale și legale ale autorităților aflate în conflict, pe de o parte, și să stabilească starea de fapt, respectivsă deceleze în funcție de datele concrete ale speței acea conduită(acte, fapte, acțiuni, inacțiuni) care a constituit sau nu sursa conflictului, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, în soluționarea cererilor privind conflictele juridice de natură constituțională, un rol decisiv în pronunțarea soluției îl aresituația factuală, a cărei judicioasă determinare constituie premisa analizei efectuate de Curtea Constituțională”.

În opinia separată, judecătoarea Livia Stanciu a arătat tocmai că prin acest fapt, CCR și-a depășit atribuțiileși și-a arogat rolul de instanță de cameră preliminară, analizând legalitatea actelor de urmărire penală ale unor procurori.

DNA s-a opus în argumentația sa în fața CCR, arătând că „obiectul urmării penale, activitatea de anchetă,nu poate face obiect al controlului constituțional, ci acesta poate fi verificat în cadrul funcției de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată de către instanța de judecată”,precum și faptul că verificarea de către CCR a unor acte dintr-o anchetă aflată în desfășurare contravine Codului de Procedură Penală.

Judecătorii CCR critică de la un capăt la altul circuitul procedural adoptat de procurorii DNA în acest caz.

„Având în vedere faptele reclamate și cele reținute în ordonanța procurorului de caz, Curtea apreciază cătoate elementele prezentate drept elemente materiale constitutive ale infracțiunilor imputate nu constituie altceva decât aprecieri personale sau critici ale autorilor denunțului cu privire la legalitatea și oportunitatea actului adoptat de Guvern.Astfel, circumstanțele adoptării actului normativ, luările de poziție publice contradictorii ale ministrului justiției și ale prim-ministrului, urmate de decizia adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, „fără să fie consultat Consiliul Legislativ, fără să se aștepte avizul Consiliului Superior al Magistraturii, fără a fi trecută pe ordinea de zi sau cea suplimentară a ședinței Guvernului din 31 ianuarie 2017″constituie, în mod evident, aspecte privind legalitatea și oportunitatea adoptării actului criticat, care nu pot intra în sfera de competență a procurorilor, respectiv nu pot face obiectul activității de cercetare penală. Mai mult, susținerea potrivit căreia «modificările legislative nu sunt justificate, argumentele […] referitoare la supraaglomerarea din penitenciare și o posibilă condamnare „pilot” la CEDO, nefiind adevărate» vizează nemotivarea caracterului urgent și a situației extraordinare care a generat reglementarea, decio problemă de constituționalitate a actului normativ, care, în mod evident, nu cade în atribuția de verificare a organelor de cercetare penală.Suspiciunea în sensul că o anumită persoană beneficiază în mod direct de noua reglementare,ceea ce ar conferi ordonanței de urgență un caracter intuitu personae,apare, de asemenea, ca fiind lipsită de fundament juridic. Este evident că, adresându-se unui număr nedeterminat de subiecte de drept, cum este cazul Ordonanței de urgență nr.13/2017, în mod implicit toate persoanele care se regăsesc în ipoteza normei cad sub incidența noului act normativ”,arată CCR în motivare.

Judecătorii mai arată că prin ancheta lor, procurorii „creează o presiune asupra membrilor Guvernului”, având ca efect „descurajarea/intimidarea legiuitorului delegat de a-și exercita atribuțiile constituționale”.

„În condițiile în care începerea urmăririi penale presupune activități de cercetare și anchetă penală cu privire la modul în care Guvernul și-a îndeplinit atribuțiile de legiuitor delegat,acțiunea Ministerului Public încetează să mai fie una legitimă, devenind abuzivă, întrucât depășește competența stabilită de cadrul legal în vigoare.Mai mult, acțiunea Ministerului Publiccreează o presiune asupra membrilor Guvernului care afectează buna funcționare a acestei autorități sub aspectul actului legiferării, având drept consecință descurajarea/intimidarea legiuitorului delegat de a-și exercita atribuțiile constituționale.Declanșarea unei ample anchete penale care s-a concretizat prin descinderi la Ministerul Justiției, ridicarea de acte, audierea unui număr mare de funcționari publici, secretari de stat și miniștri a determinat o stare de tensiune, de presiune psihică, chiar pe durata derulării unor proceduri de legiferare, creându-se premisele unui blocaj în activitatea de legiferare.(…) Prin conduita sa,Direcția Națională Anticorupție a acționat ultra vires, și-a arogat o competență pe care nu o posedă – controlul modului de adoptare unui act normativ, sub aspectul legalității și oportunității sale, ceea ce a afectat buna funcționare a unei autorități”,mai arată motivarea.

Concluzia CCR, care specifică faptul că decizia sa se aplică doar pentru viitor, nu aduce vreo modificare a modului în care ar urma să se facă anchetele de acum încolo în România, ci doar îndeamnă procurorii să respecte legea și Constituția în timp ce își fac anchetele: „În ceea ce privește Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție,conduita conformă Constituției transpare din cele statuate mai sus, și anume exercitarea competențelor stabilite de lege în conformitate cu prevederile constituționale referitoare la separația puterilor în stat și, deci, abținerea de la orice acțiune care ar avea ca efect subrogarea în atribuțiile altei autorități publice. Prin urmare, Ministerul Public nu are competența de a desfășura activități de cercetare penală cu privire la legalitatea și oportunitatea unui act normativ adoptat de legiuitor”.