Acuzații extrem de dure ale șefului Asociației Judecătorilor: Trecerea Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției deranjează mafia de interese și de relații

„De ani de zile magistratura este supusă unui regim artificial de cosmetizare, pe de o parte, acoperim cu fardul unor transformări formale aceleași lucruri existente dintotdeauna”, susține magistratul care consideră necesară trecerea Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției, precum și înființarea unei structuri specializate în cercetarea plângerilor împotriva magistraților.

„S-a ajuns până acolo încât se pare că există o linie administrativă în parchete care impune evitarea înregistrării ca plângeri sau denunțuri penale sesizările făcute împotriva magistraților de către cetățeni. În disciplinar, dacă un șef de instanță mare este deranjat de un magistrat sau altul, poate ușor pune în mișcare un mecanism fraudulos de retorsiune; în ipoteză inversă, dacă un judecător simplu se plânge de abuzuri administrative se angajează într-un demers tratat în glumă a cărui finalitate ineluctabilă este un răspuns negativ, emis în cel mai pur limbaj de lemn, târziu și tardiv, „de pe scaun” (adică fără minime verificări, în mod automat, pe nevăzute). (…)Atașarea Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției este indispensabiă pentru frângerea legăturilor oculte inconturnabile, manifest existente și de neînlăturat altfel între inspectori și conducerea instanțelor. Din acest demers câștigă magistratul simplu, celula de bază a sistemului judiciar, și justițiabilul; pierde, bineînțeles, mafia de interese și de relații care, inevitabil, este generată de o stare de lucruri care nu cunoaște minime mecanisme democratice de „frâne și contragreutăți”, susține judecătorulSergiu Leon Rus.

Citiți mai jos interviul integral:

Cum apreciați actuala situație din justiția din România? Care este situația reală din sistem?

Sergiu Leon Rus: În opinia mea, justiția din România suferă de o lipsă cronică de competență și de un mare dezinteres, în pofida oferirii unor condiții materiale întru-totul excepționale și aflate la un maxim istoric. Nu cred că se oferă publicului și cetățenilor țării calitatea necesară, iar banalitățile și platitudinile sunt prezente în activități. Nivelul de exprimare în scris lasă foarte mult de dorit, într-o profesie care lucrează cu penița; dacă nu aveți altă ocazie de observare este suficientă o lectură a diverșilor magistrați care se erijează în comunicatori din interior – veți găsi o „comoară” de locuri comune, stereotipuri și repetiții, în general într-o notă tragică și revendicativă care vrea să convingă atât de magnitudinea absconsă a propriilor activități, cât și de greutatea colosală a acestora.

Cum vi se par modificările propuse la legile justiției de către ministrul Tudorel Toader?

Până acum am exprimat un punct de vedere doar sub aspectele trecerii Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției și înființării unei structuri specializate în cercetarea plângerilor împotriva magistraților; pe ambele le găsesc a fi foarte bune. Problema cea mai mare a sistemului judiciar, care se simte cu o forță evidentă, este lipsa de răspundere a magistraților, nu atât în sensul lipsei unor prevederi legale în domeniu, ci mai ales sub aspectul neaplicării acestora.

De ani de zile magistratura este supusă unui regim artificial de cosmetizare, pe de o parte, acoperim cu fardul unor transformări formale aceleași lucruri existente dintotdeauna, iar pe de altă parte reprimăm sever orice disfuncționalități printr-o politică de tăcere absolută. S-a ajuns până acolo încât se pare că există o linie administrativă în parchete care impune evitarea înregistrării ca plângeri sau denunțuri penale sesizările făcute împotriva magistraților de către cetățeni. În disciplinar, dacă un șef de instanță mare este deranjat de un magistrat sau altul, poate ușor pune în mișcare un mecanism fraudulos de retorsiune; în ipoteză inversă, dacă un judecător simplu se plânge de abuzuri administrative se angajează într-un demers tratat în glumă a cărui finalitate ineluctabilă este un răspuns negativ, emis în cel mai pur limbaj de lemn, târziu și tardiv, „de pe scaun” ,adică fără minime verificări, în mod automat, pe nevăzute.. Din această perspectivă, cele două modificări sunt salutare și sunt de natură să încurajeze un climat de responsabilitate în rândul magistraților. Atașarea Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției este indispensabiă pentru frângerea legăturilor oculte inconturnabile, manifest existente și de neînlăturat altfel între inspectori și conducerea instanțelor. Din acest demers câștigă magistratul simplu, celula de bază a sistemului judiciar, și justițiabilul; pierde, bineînțeles, mafia de interese și de relații care, inevitabil, este generată de o stare de lucruri care nu cunoaște minime mecanisme democratice de „frâne și contragreutăți”. Modificările în discuție sunt și urgente, perpetuarea situației actuale riscând să submineze iremediabil însăși ideea de justiție. Cu privire la restul propunerilor, ele nu mi se par nici urgente, nici decisive, ci doar ajustări ale unor ipoteze de lucru curente, care ar trebui chibzuite mai bine. Exemplificativ arăt că, dacă o majorare a vechimii necesare pentru promovare la instanța următoare poate fi justificată – după cum logică și pertinentă pare a fi și scoaterea promovării „pe loc”, care a dat naștere în practică unor situații ilogice și absurde -, îngreunarea excesivă a accesului la funcția de judecător trebuie evitată, menținerea actualelor modalități fiind de dorit. Este aberant să ceri unui absolvent să lucreze 5 ani în alte profesii, să facă un institut de 3 ani și apoi încă doi ani de practică pentru a ajunge judecător debutant, aspecte care se vehiculează insistent în prezent. Prilejul se poate folosi mult mai util pentru abordarea unor chestiuni de structură și de substanță, cum ar fi de ce trebuie să existe o instanță supremă care să funcționeze și ca o instanță ordinară de judecată și ca una de interpretare și aplicare a legii, de ce sunt necesare trei grade de jurisdicție pentru atât de multe cauze, cum pot fi evitate paralelismele în interpretarea legii, cum poate fi simplificată administrarea justiției încât să se realizeze o mai bună alocare a resurselor de personal, care în cifre totale ar trebui să fie suficiente, însă în practică sunt acaparate de instanțele mai mari în grad în defavoarea celor care fac fondul în majoritatea litigiilor.

Cum credeți că s-a ajuns ca în cel mai înalt for, CSM, să existe asemenea blocaje? Ce se ascunde în spatele încercării de schimbare a conducerii Inspecției Judiciare?

Nu se poate vorbi despre blocaje în activitatea CSM, fiind doar un incident izolat și punctual. Subliniez faptul că se discută un raport de audit realizat, pe de o parte, pentru prima dată în istoria inspecției și doar după presiuni ale corpului magistraților, deși obligativitatea legală există de multă vreme, pe de altă parte, de o entitate aleasă de inspecție și cu competențe mai restrânse decât cele avute în vedere de lege. Situația este, însă, una inedită; personal nu cred că un membru al unui organ administrativ se poate retrage de la o ședință în timpul discutării unui punct de pe ordinea de zi.

Simțiți că există presiune în sistemul judiciar? Politică sau de altă natură pentru controlul justiției? Dar un conflict între procurori și judecători?

Nu cred că există un conflict între judecători și procurori. Prezența ambelor categorii în componența plenului CSM este necesară prin prisma principiului frânelor și contragreutăților (checks and balances) care justifică, totodată, prezența unor reprezentanți ai societății civile în consiliu. Pe de altă parte, un membru CSM ales nu mai este – pe durata poziției – nici judecător, nici procuror, ci doar membru al unui organ administrativ; ar fi excesiv să vedem într-o componentă gândită democratic de-a dreptul o problemă. Nu există un control de natură politică asupra justiției, iar singurele presiuni care pot fi resimțite de un magistrat sunt cele din interior, în general pe cale ierarhică, judecătorii simpli fiind prea puțin protejați împotriva unor șefi de instanțe de rea-credință. De ani de zile, multe instanțe sunt conduse de aceiași oameni, care apucă să-și desemneze chiar și succesori, iar comisiile de examinare pentru funcții de conducere sunt alcătuite prin combinări parodice ale elementelor aceleiași mulțimi mult prea finite și restrânse, care se permută mereu cu actualii candidați: eu te numesc acum pe tine, tu mă numești pe mine data viitoare, când îmi expiră mandatul.

Credeți că mai există libertate deplină pentru judecători?

Există libertate pentru judecători, sub unele aspecte chiar prea mare, însă această exagerare nu este neapărat îngăduită de lege, ci mai mult autoasumată în interes propriu de către sistemul închis, fără cenzură exterioară, în condițiile unei responsabilități cel mult difuze, dacă nu chiar inexistente.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni seara, că la fel cum „justiția scârțâie din toate încheieturile” și la CSM „ceva scârțâie”, precizând că atât timp cât Inspecția Judiciară este în subordinea CSM, are rezerve că instituția este total independentă.

La Inspecția Judiciară și la Consiliul Superior al Magistraturii au izbucnit neînțelegeri între magistrați din cauza controlului de management efectuat la DNA. La nivelul Inspecției, magistrații se acuză de încălcarea limitelor atribuțiilor în ceea ce privește verificările, în timp ce la CSM a izbucnit un scandal din cauza punerii în discuție a revocării conducerii Inspecției Judiciare.