Primul Papă latino-american, în „Singurătatea Americii Latine”

A făcut-o din prima zi, la întâlnirea din Palatul Nariño cu președintele Juan Manuel Santos, care cu câteva ore înainte deplasase la aeroport Orchestra Filarmonică și corul Operei, pentru ca Papa să aterizeze pe un covor muzical, țesut din Vivaldi și Beethoven.

Lui Santos (Nobelul pentru Pace, anul trecut, acordat mai cu seamă în contul unor realizări viitoare), Suveranul Pontif i-a citat din istoricul discurs de acceptare, rostit de Márquez la Stockholm în 1982, intitulat Singurătatea Americii Latine: „În ciuda opresiunii, jafului și abandonului, noi răspundem cu viața. Nici diluviile, nici plăgile, nici foametea, nici cataclismele, nici măcar războaiele nesfârșite, veac după veac, nu au putut înfrânge avantajul stăruitor al vieții asupra morții”.

Apoi, Francisc s-a întâlnit cu episcopii locali, pe umerii cărora a pus responsabilitatea reconcilierii Columbiei: „Dumnezeu este Domnul primului pas. El ne-o ia întotdeauna înainte (…). Păstrați, așadar, cu sfântă teamă și cu emoție, acel prim pas al lui Dumnezeu către voi și slujiți oamenilor care v-au fost încredințați, conștienți că sunteți voi înșivă sacramentul viu al acelei libertăți dumnezeiești, care nu se teme să iasă din Sine, din iubire, care nu se teme că se împuținează, în timp ce se dăruiește, care nu are nevoie de altă forță decât de dragoste”.

Liderilor Consiliului Episcopal Latino-American le-a spus: „S-a vorbit mult despre Biserica în stare de permanentă misiune. A ieși, a porni cu Isus este condiția acestei realități (…). Biserica trebuie să-și însușească din nou cuvintele pe care Cuvântul lui Dumnezeu le folosește în misiunea sa dumnezeiască. A ieși pentru a întâlni, fără a trece mai departe; a asculta, fără indiferență; a atinge, fără temeri. E vorba de a fi prezenți zilnic acolo unde trăiește Poporul lui Dumnezeu care v-a fost încredințat. Nu ne este îngăduit să ne lăsăm paralizați de aerul condiționat din birouri, de statistici și strategii abstracte. Trebuie să ne adresăm persoanei în mediul său concret. Nu putem să ne desprindem privirea de la om. Misiunea se împlinește mereu față către față”.

Ieri după-amiază, la 16.30 (ora Bogotei), Suveranul Pontif a oficiat o Liturghie în aer liber, în Parcul Simon Bolivar, în prezența a un milion o sută de mii de credincioși, conform estimărilor oficiale. A vorbit mulțimii entuziaste, îmbrățișând-o cu privirea: „(…) viețuiți pe un pământ de o fertilitate inimaginabilă, care ar putea da roade pentru toți. Dar și aici, ca în alte părți ale lumii, există tenebre care amenință și distrug viața: întunericul injustițiilor și al inegalităților sociale, întunericul care duce la corupția intereselor personale sau de grup, care consumă în mod egoist și dezechilibrat ceea ce este destinat bunăstării tuturor, întunericul lipsei de respect față de viața umană, care seceră zilnic existența multor inocenți, al căror sânge strigă la cer, întunericul setei de răzbunare, întunericul urii care mânjește cu sânge de om mâinile celor care își fac singuri dreptate, întunericul celor care devin insensibili în fața durerii atâtor victime (…). E nevoie să ne strigăm unii pe alții, să ne trimitem semnale ca pescarii, să ne considerăm din nou frați, tovarăși de drum, asociați în această întreprindere comună care este Patria. Bogotá și Columbia sunt – în același timp – mal, lac, mare deschisă, cetatea prin care Isus a trecut și trece pentru a împărtăși prezența Sa și cuvântul Său aducător de roade, ca să ne facă să ieșim din întuneric și să ne conducă spre lumină și spre viață. Să-i chemăm pe ceilalți, pe toți, pentru ca nimeni să nu rămână în voia furtunilor. Să facem să intre în barca sanctuar al vieții toate familiile. Să facem loc binelui comun, mai presus de interesele meschine. Să avem grijă de cei mai slabi, promovându-le drepturile”.

În sufletul mulțimilor, cuvântul Papei va rămâne ca „tunetul de la ora trei” în memoria lui Márquez.