Băsescu le cere românilor să nu mai cumpere carburanți de la benzinăriile MOL. Care este motivul

Băsescu le cere românilor să nu mai cumpere carburanți de la benzinăriile MOL. Care este motivul
Publicat: 10/09/2017, 09:44

„În toate stațiile MOL se distribuie hărți cu ținutul secuiesc autonom în mijlocul țării. Dragii mei, cei care aveți mașini, nu mai cumpărați combustibil de la MOL! Sunt atâtea stații, nu mai cumpărați combustibil de la MOL, pentru că nicio companie nu își poate permite să facă o campanie împotriva Constituției statului pe teritoriul căruia a fost primită. Cum să promovezi prin pliante distribuite în benzinăriile MOL autonomia ținutului secuiesc când tu îți desfășori activitatea comercială pe teritoriul unei țări în a cărei Constituție spune foarte clar – România e stat unitar? Stat unitar nu înseamnă stat cu enclave autonome”, a declarat Traian Băsescu, la Școala de vară a tinerilor PMP, de la Neptun.

Grupul MOL este o companie internațională cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, aproximativ 25.000 de angajați în întreaga lume. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 10 țări, din care peste 200 în România.

Vânzările de motorină (retail) ale MOL în România au crescut cu 12% în prima jumătate a anului, iar vânzările de benzină s-au majorat cu 1%, față de perioada similară din 2016, a anunțat, pe 4 august compania, compania.

Mol Group a înregistrat un profit net semestrial de 639 de milioane de dolari, cel mai mare din ultimii 10 ani. Toate segmentele de business au înregistrat creștere, ceea ce a generat o majorare cu 23% a rezultatului operațional (clean CCS EBITDA) comparativ cu perioada similară a anului trecut.

„Segmentul Upstream a înregistrat rezultate solide în prima jumătate a anului 2017, cu un rezultat EBITDA de 447 de milioane de dolari, în creștere cu 45% față de perioada similară a anului trecut, și a generat flux masiv de numerar liber de 321 de milioane de dolari. Principalii factori care au determinat această evoluție au fost ascensiunea prețurilor la hidrocarburi pe fondul majorării cu 30% a prețului țițeiului Brent, precum și costurile de exploatare mai mici. Producția medie de hidrocarburi a atins 110.000 bep/zi în primele șase luni, ceea ce este conform cu estimările pentru anul în curs”, se arată în comunicatul emis.

„Segmentul Downstream a realizat, din nou, rezultate operaționale record, înregistrând un rezultat Clean CCS EBITDA de 652 de milioane de dolari în prima jumătate a anului. În perioada analizată, s-a înregistrat o creștere de 8% față de perioada similară a anului trecut, determinată de marjele de rafinare mai mari și de disponibilitatea sporită a activelor, care au compensat marjele mai reduse din segmentul petrochimic”, potrivit comunicatului.

Segmentul servicii pentru clienți (retail) a beneficiat în continuare de o creștere solidă a volumelor și de contribuția sectorului non-fuel, ceea ce a generat un rezultat operațional EBITDA record la nivelul primului semestru, de 150 de milioane de dolari, cu 18% peste nivelul înregistrat în prima jumătate a anului precedent.

Segmentul Gas Midstream (transport de gaze naturale) a generat un rezultat EBITDA de 107 milioane de dolari, în creștere cu 12% față de primul semestru al anului precedent, pe baza volumelor considerabil mai mari și a veniturilor mai mari din taxele pentru utilizarea capacității de transport.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...