Aflat, sâmbătă, în județul Constanța, în stațiunea Jupiter, la Școala de vară a Organizației Femeilor Liberale, Ludovic Orban le-a transmis acestora că, în momentul actul PNL stă „foarte prost” la nivel de comunicare și de luare a deciziilor, iar până la sfârșitul anului intenționează să finalizeze procedurile de identificare a nevoilor de training de care are nevoie partidul la fiecare nivel.
„Stăm foarte prost pe comunicare. Stăm foarte prost pe management organizațional. Stăm foarte prost pe management de proiecte. Nici măcar nu inițiam proiecte, programe, pe care să le ducem, în mod constat și consecvent, pe o perioadă de timp medie sau lungă, la bun sfârșit. Stăm prost pe managementul ședințelor. Am participat la ședințe de birou fără ordine de zi, fără o pregătire minimală a subiectului, pe care să o facă președintele sau unul din membrii biroului județean. (…) Nu se iau decizii, în ședințe nu se urmărește punerea în practică a deciziilor puține care se iau. Foarte puține decizii determină o acțiune politică sau generează cu adevărat ieșiri ale partidului”, le-a Orban femeilor liberale.
O altă problemă despre care a vorbit președintele PNL a fost cea legată de disputele interne, care consumă o cantitate de energie mult mai mare comparativ cu mesajul partidului către alegători.
„Cea mai mare cantitate de energie o consumăm în interiorul partidului, în dispute între noi, în discuții între noi, și consumăm foarte puțină energie pentru a transmite mesaje în afara partidului. Și nu orice fel de mesaje: trebuie să fie mesaje care într-adevăr să aibă darul de a îmbunătăți percepția Partidului Național Liberal”, a spus Ludovic Orban.