Ministrul Comunicațiilor cere demisia conducerii Poștei Române. Corpul de control, trimis la companie

Ministrul Comunicațiilor cere demisia conducerii Poștei Române. Corpul de control, trimis la companie
Publicat: 11/09/2017, 11:20
Actualizat: 11/09/2017, 14:32

Corpul de control al ministrului la Poșta Română va verifica, între altele, modul de îndeplinire a măsurilor dispuse de Consiliul Concurenței cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale care a condus la acumularea datoriilor către bugetul de stat, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

Ministerul Comunicațiilor și Societații Informaționale (MCSI) întreprinde toate măsurile legale posibile pentru a evita ca această companie să intre în incapacitate de plată și pentru a putea începe punerea în aplicare a unui plan strategic de redresare a acesteia, elaborat în ultimele două luni.

MCSI consideră că situația în care se află compania nu este numai urmare a „grelei moșteniri”, ci și a perpetuării aceleași stări de fapt, fără ca managementul executiv sau neexecutiv să ia vreo măsură legală de relansare a activității.

Ministerul Comunicațiilor atrage atenția că toată conducerea Poștei Române are obligația legală să ia toate măsurile, astfel încât compania să nu ajungă în incapacitate de plată sau insolvență. A sta pasiv și a aștepta ca acționarul majoritar să-și majoreze capitalul social, solicitând întâi de toate majorarea indemnizației membrilor Consiliului de Administrație, nu este în atribuția unui președinte al vreunui Consiliu de Administrație.

MCSI precizeaza că suma destinată capitalizării CNPR este prevăzută în continuare în bugetul ministerului și nu este afectată de rectificarea bugetară.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării