Burleanu, obligat de membrii Comisiei Tehnice a FRF să-l DEA AFARĂ pe Cristoph Daum. Decizia FRF în privința viitorului selecționer al României

Burleanu, obligat de membrii Comisiei Tehnice a FRF să-l DEA AFARĂ pe Cristoph Daum. Decizia FRF în privința viitorului selecționer al României
Publicat: 11/09/2017, 17:03

La finalul ședinței, președintele Comisiei Tehnice și Directorul Tehnic FRF, Mihai Stoichiță, a declarat că majoritatea a votat pentru rezilierea contractului cu tehnicianul german.

„A avut loc o evaluare și o dezbatere privind situația echipei naționale. Apoi, atât membrii Comisiei cu drept de vot prezenți astăzi, cât și cei absenți, prin telefon, s-au pronunțat cu privire la posibilitatea ca actualul staff al echipei naționale să continue până la finalul meciurilor din campania de calificare sau ca președintele FRF să înceapă negocierile pentru rezilierea contractului. Ionuț Badea și Christos Papadopoulos, ca membrii ai staff-ului primei reprezentative, n-au participat la vot. Majoritatea a votat pentru demararea procedurilor de reziliere a contractului. Ulterior, fiecare membru cu drept de vot a propus variante pentru un viitor selecționer”, a afirmat Stoichiță.

Recomandarea de reziliere a contractului lui Christoph Daum va fi supusă validării în prima ședință a Comitetului Executiv. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a avut o întâlnire cu Mihai Stoichiță la finalul ședinței, în urma căreia a prezentat direcția de acțiune pentru perioada următoare.

„În urma propunerii Comisiei Tehnice, voi demara procesul de negociere a rezilierii contractului domnului Daum și, ulterior, negocierile privind desemnarea noului selecționer, în baza propunerilor primite de la președintele Comisiei Tehnice”, a afirmat Răzvan Burleanu.

Echipa națională a României, condusă de tehnicianul german Christoph Daum, nu mai are șanse de calificare la Campionatul Mondial din Rusia, după ce a acumulat doar nouă puncte în cele opt meciuri disputate până acum în preliminarii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Irina Loghin reacționează dur la zvonurile cu privire moartea Mariei Ciobanu: ”Unii deja m-au pus...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...