Juncker a stabilit că toate țările UE trebuie să adere la zona euro. Un comisar european anunță că Bulgaria ar putea adera înaintea României

Juncker a stabilit că toate țările UE trebuie să adere la zona euro. Un comisar european anunță că Bulgaria ar putea adera înaintea României
Publicat: 13/09/2017, 21:04

„Dacă vrem ca euro să unească mai degrabă decât să divizeze continentul nostru, atunci trebuie să fie mai mult decât moneda unui grup select de țări. Euro este destinată să fie moneda unică a întregii Uniuni Europene. Toate statele membre UE, cu excepția a două, au obligația și dreptul de a adera la zona euro atunci când îndeplinesc toate condițiile”, a declarat Jean-Claude Juncker în discursul despre starea Uniunii Europene. Dintre cele 28 de state membre UE, Marea Britanie și Danemerca au clauze care le permit să nu adopte moneda euro. Marea Britanie ar urma să iasă din UE în anul 2019.

La rândul său, Günther Oettinger, comisarul european pentru Buget și Resurse umane, a declarat pentru publicația germană Tagesspiegel, că Bulgaria ar putea adera la zona euro în anul 2018.

„Pornesc de la premisa că premierul bulgar, Boiko Borisov, va anunța la începutul anului 2018, când țara sa va prelua președinția Consiliului UE, că Bulgaria vrea să adere la zona euro”, a afirmat Günther Oettinger.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...