Avocații medicului Gheorghe Burnei pun presiune pe martori: Ar trebui acuzați pentru dare de mită

Avocații medicului Gheorghe Burnei pun presiune pe martori: Ar trebui acuzați pentru dare de mită
Publicat: 14/09/2017, 23:27

„Un număr de 21 de persoane care au dat mită au fost iertate și au fost folosite ca martori. Toți martorii trebuiau să fie cercetați pentru dare de mită. Este un dosar golit de conținut, trebuie trimis dosarul înapoi în faza de urnărire penală. Știau că ăia au dat mită, i-au chemat și i-au pus să aleagă: fie deveniți martor, fie inculpați. Și așa au fost iertați. Procurorul avea cunoștință de la început că martorii aia au dat mită și erau suspecți. Organul judiciar a favorizat martorii care trebuiau să fie suspecți. Dacă nu mai erau martori, ci inculpați, nu mai exista probatoriu, avea doar înregistrările și atât”, a declarat apărătorul medicului Gheorghe Burnei în fața judecătorilor Tribunalului București.

Acesta a mai spus magistraților că rechizitoriul trebuia întocmit doar pe baza unei singure infracțiuni și că dosarul ar fi trebuit instrumentat de către Direcția Națională Anticorupție (DNA).

„Schimbarea din 22 de infracțiuni în una singură în formă continuată. Chiar dacă sunt mai multe persoane, spune și Curtea Constituțională. Era esențial ca rechizitoriul să fie întocmit doar cu o singură infracțiune. Se impunea o nulitate absolută în ceea ce privește competența. Faptele ce depășeau 10.000 erau trimise la DNA”, a mai pledat avocatul.

Tribunalul București se va pronunța asupra cererii apărătorului lui Gheorghe Burnei pe 21 septembrie.

Curtea de Apel București a decis, la finele lunii august, să mențină interdicția impusă lui Gheorghe Burnei de a profesa într-un spital din sistemul public de sănătate, decizia fiind definitivă. Anterior, Tribunalul hotărâse ca medicul să poată reveni la o unitate medicală a statului.

„Respinge cererea de modificare a conținutului măsurii controlului judiciar formulată de inculpatul BURNEI GHEORGHE. Menține interdicția impusă inculpatului de a nu exercita profesia sau de a nu desfășura activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta în Spitalul Clinic de Urgențe de Copii Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate”, se arată în decizia Curții de Apel București.

Prima instanță, Tribunalul București, a decis admiterea solicitării de exercitare a profesiei făcută de Gheorghe Burnei. Judecătorii și-au motivat decizia precizând că „necesitatea ocrotirii opiniei publice nu mai este actuală”. Deși decizia nu era definitivă, a stârnit reacții negative din partea medicilor din Secția de Ortopedie a Spitalului „Marie Curie”. Doctorii au trimis o scrisoare în care spun că refuză în orice fel colaborarea cu medicul Gheorghe Burnei, amenințând cu demisia sau chiar greva.

Ulterior, medicul Gheorghe Burnei a transmis, printr-o scrisoare deschisă, că este nedumerit de reacția doctorilor de la Marie Curie care au redactat un memorandum împotriva revenirii lui, precizând că i-a ajutat pe toți, inclusiv prin intervenții la minister pentru scoaterea la concurs a posturilor.

„Sunt astăzi în poziția de a mă întreba cine-mi mai sunt prietenii. Medicii titulari, cu care am petrecut mai mult timp decât cu propria-mi familie, ajung să scrie memorandumuri împotriva întoarcerii mele la spital? Pe toți i-am ajutat încă de la venirea în Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii Marie Curie. În perioada rezidențiatului lor am făcut eforturi să își însușească toate cunoștințele necesare, astfel încât încă din anul III să fie la nivelul unor medici specialiști. I-am sprijinit să practice medicina în București, având discuții cu conducerea spitalului și intervenind personal la Ministerul Sănătății pentru a îi ruga să fie de acord cu scoaterea posturilor la concurs. I-am acceptat la doctorat și toți sunt acum doctori în medicină”, transmite Gheorghe Burnei printr-o scrisoare deschisă.

Procurorii îl acuză pe Burnei că ar fi mascat mita cerută de la părinți în contracte de donații, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecțiuni inexistente în realitate, el și familia sa primind chiar și deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...