Prima pagină » Știri externe » La 15 ani a fugit în Irak pentru a se căsători cu un luptător ISIS. Acum riscă să fie spânzurată

La 15 ani a fugit în Irak pentru a se căsători cu un luptător ISIS. Acum riscă să fie spânzurată

La 15 ani a fugit în Irak pentru a se căsători cu un luptător ISIS. Acum riscă să fie spânzurată
Linda Wenzel, în vârstă de 16 ani, a fugit de acasă pentru a deveni „mireasă a jihadului", fiind descoperită de forțele irakiene ascunsă într-un subsol din Mosul, în timpul intervenției din luna iulie a acestui an. Premierul irakian a declarat, luni, că este posibil ca adolescenta să fie condamnată la moarte prin spânzurare pentru că s-a alăturat grupării ISIS.

Soarta tinerei se află acum în mâinile judecătorilor irakieni, potrivit The Independent. 

Linda a fugit de acasă, din Germania în urmă cu aproximativ un an pentru a se alătura forțelor ISIS din Irak, după ce a vorbit cu extremiștii pe internet. Ea se află acum într-o închisoare din Bagdad, așteptând să afle dacă va fi sau nu condamnată la moarte prin spânzurare.  

„Știți că și adolescenții, potrivit anumitor legi, sunt responsabili pentru acțiunile lor, în special atunci când este vorba despre o activitate criminală menită să conducă la moartea unor oameni nevinovați”, a explicat într-un interviu pentru Associated Press premierul Irakului. 

În această țară au avut loc cel puțin 88 de execuții prin spânzurare în 2016, oamenii fiind condamnați la moarte pentru terorism. 

Dacă ar fi fost judecată în Germania, Linda ar fi putut primi o pedeapsă cuprinsă între unul și 10 ani de închisoare. Ministerul de Externe german a declarat că lucrează la obținerea repatrierii adolescentei și a altor trei femei nemțoaice care sunt închise în Irak, dar momentan nu există un tratat de extrădare între cele două state. 

Serviciile de informații irakiene au declarat pentru AFP că Linda lucra de bunăvoie cu „polițiștii” ISIS. 

Amir Musawy, un jurnalist irakian care s-a întâlnit cu adolescenta după ce aceasta a fost arestată a povestit că aceasta era extenuată și avea o rană la picior când a stat de vorbă cu ea. 

„Nu am avut senzația că își dădea seama ce a făcut și ce ar putea-o aștepta, fie că vorbim despre Irak, fie că vorbim despre Germania. Mi-a spus că vrea să se întoarcă acasă, ca și cum ar fi fost într-o călătorie care nu i-a plăcut”, a povestit jurnalistul. 

Lindei i-a luat o lună să ajungă în Turcia, trecând prin Siria și ajungând în Irak unde s-a măritat cu un luptător ISIS. Soțul ei a fost omorât când cei doi au ajuns în Mosul. 

Citește și