A supraviețuit 16 kilometri prins sub o mașină. Când s-a uitat în spatele roții, șoferul a avut surpriza vieții lui

A supraviețuit 16 kilometri prins sub o mașină. Când s-a uitat în spatele roții, șoferul a avut surpriza vieții lui
Publicat: 20/09/2017, 08:30
Actualizat: 10/08/2019, 04:17

După ce a oprit mașina, după 16 kilometri parcurși, șoferul a auzit un plânset venind din mașină, pe partea din stânga a motorului. Atunci a sunat Fauna Rescue South Australia’s Koala Rescue Hotline, care a apelat la pompieri pentru a scoate în siguranță roata mașinii, scrie Science Alert., potrivit DESCOPERĂ.

„O puteam vedea din spatele roții dar nu aveam nicio idee, până când nu am scos roata, dacă are membre rupte sau care era starea generală a ei”, a precizat Jane Brister de la Fauna Rescue.

Din fericire, ursul koala de șase ani, care a fost numită Kelli, după unul dintre pompierii care au salvat-o, s-a ales cu câteva arsuri ușoare. Din păcate, însă, este foarte posibil ca aceasta să fi avut un pui, care nu a fost găsit.

După câteva zile, Kelli a fost din nou eliberată în sălbăticie.

Populațiile de koala sunt amenințate de dispariție, cu un declin estimat la 28%. Amenințările importante sunt reprezentate de distrugerea și modificarea habitatului, iar mașinile și câinii sunt un factor major de risc.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?