Prima pagină » Știri politice » Gândul, în decembrie 2013: Guvernul a aprobat discret INSULA LUI DRAGNEA unde se va face turism fără frunză. Primar: „Plaja există, dar nu sunt căsuțe să vină omul cu soția, cu amanta”

Gândul, în decembrie 2013: Guvernul a aprobat discret INSULA LUI DRAGNEA unde se va face turism fără frunză. Primar: „Plaja există, dar nu sunt căsuțe să vină omul cu soția, cu amanta”

După aproape patru ani de la HG-ul privind Insula Belina, DNA a anunțat azi că o urmărește penal pe Sevil Shhaideh și cere aviz pentru cercetarea Rovanei Plumb, ca urmare a trecerii insulei din proprietatea publică statului în cea a județului Teleorman, pentru ca în final să ajungă pe mâna unei firme private. Procurorii au avut nevoie de patru ani pentru a scoate acest dosar, deși informații referitoare la HG-ul controversat au fost publicate de presă imediat după adoptare. Citiți mai jos materialul publicat de Gândul, pe 1 decembrie 2013, referitoar la Insula Belina.

„O insulă și un braț de pe Dunăre au trecut miercuri, prin semnătura premierului Victor Ponta, de la Guvern la Consiliul Județean Teleorman.

O insulă și un braț de pe Dunăre au trecut miercuri, prin semnătura premierului Victor Ponta, de la Guvern la Consiliul Județean Teleorman. Oficial, în scopuri turistice: un aquapark, un complex turistic și sportiv, cu hotel, bazine de înot și pensiuni, o tabără cu plajă ar urma să răsară la Teleorman, în comuna Seaca, una din cele mai sărace din zonă, acolo unde Nicolae Ceaușescu a început, în 1981, o hidrocentrală împreună cu bulgarii.

Totul depinde însă de banii europeni pe care proiectul nu numai că nu i-a obținut până acum, dar nu a intrat încă nici în etapa de selecție oficială a Comisiei Europene, nefiind în acest moment mai mult decât „o fișă de proiect” pentru programul 2014-2020.

Ce nu se menționează în niciunul dintre documentele care a oficializat acest transfer guvernamental de mai bine de 300 de hectare de teren pe malul Dunării sunt avantajele directe ale companiei Tel Drum, controlată de vechi colaboratori ai lui Liviu Dragnea, care a luat în concesiune Brațul Pavel pentru pescuit. Le enunță însă primarul PSD din Seaca. „Din 2011 sunt închiriate de Tel Drum. Acum, dacă le-a luat la Consiliul Județean, nu mai dă bani la Apele Române”, explică pentru gândul, Lucian Călin, ajuns la al cincilea mandat.

Vicepremierul Dragnea, ex-președinte al CJ Teleorman, a fost de altfel cel care, în calitate de ministru al administrației, a inițiat hotărârea de Guvern pe care și-a pus semnătura împreună cu miniștrii Ana Lucia Varga (Ape) și Rovana Plumb (Mediu). „Am verificat, este legal. Pentru detalii (despre firmele implicate în concesiuni, n.red.) să îi intrebați pe cei de la Apele Române, ei au făcut o analiză din punct de vedere economic și eu am primit adresa de la Consiliul de Administrație. Nu am vorbit cu domnul Dragnea despre acest proiect, am lucrat instituțional pe circuitul de avizare. Nu este singura situație în care se schimbă administratorul terenurilor”, justifică ministrul Apelor, Ana Varga, pentru gândul.

310 hectare la Dunăre. Plajă, hoteluri, aquapark de Teleorman

La 5 kilometri de granița de pe Dunăre cu Bulgaria, lângă Turnu Măgurele, comuna Seaca nu înseamnă mai mult de două sate – 1087 de familii care trăiesc din agricultură și din pescuit industrial. În anii ’80, regimul comunist a început acolo o hidrocentrală. „A fost vorba de hidrocentrala Turnu Măgurele din timpul lui Ceaușescu. S-a făcut dig, mai erau de făcut birouri, apartamente, tot ce trebuie. După Revoluție, s-a devastat totul”, spune cu regret primarul PSD Lucian Călin, ales a cincea oară în 2012.

Sursa foto: Google Earth

Ce a rămas apare într-o Hotărâre de Guvern aprobată miercuri, pe 27 noiembrie, la o zi după ce fusese pusă în dezbatere publică „pentru 10 zile”, pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Mai exact: Insula Belina (Suprafață teren –2.103.885 mp, Suprafață construită C1- dig și parapet – 9.910 mp, Suprafață construită C2- parapet -403 mp, Suprafață construită C3 – dig și parapet -18.411 mp) și Brațul  Pavel (Lungime – 4.587 m, Suprafață teren-1.368.773 mp, Suprafață construită C1-dig -3.928 mp, Suprafață construită C2 – dig – 655 mp, Suprafață construită C3 – dig 3.629 mp).

Sursa foto: Primăria Seaca

Sursa foto: Primăria Seaca

Toate acestea trec din administarea ,,Apelor Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea, în cea a Consiliului Județean Teleorman, condus de Adrian Gâdea (PSD) și el un apropiat politic al ministrului Dragnea.

Motivul invocat în nota de fundamentare care însoțește hotărârea este acela că autoritățile din Teleorman „sunt preocupate de existența la nivelul județului a unor proiecte de dezvoltare durabilă a zonei prin protejarea și punerea în valoare a patrimoniului natural al județului”. Demersul făcut în acest sens este o „fișă de proiect” depusă la ADR Muntenia, în pregătirea proiectelor care să fie înscrise în selecția destinată finanțării europene în exercițiul bugetar 2014-2020.

Fișa invocată este, în acest moment, o înșiruire de intenții: „Se va realiza un complex turistic, sportiv și de agrement „Dunăre-Belina-Seaca” cu tabără de vară pentru elevi, tabără de creație pentru pictură și sculptură, complex sportiv pentru canotaj, volei, baschet, handbal, fotbal, pescuit sportiv, tenis, complex turistic -hotel, căsuțe, bazine de înot, pensiuni, pistă de biciclete Seaca -Turnu Măgurele, port pentru ambarcațiuni ușoare și de croazieră, aquapark, drumuri de acces și infrastructură rutieră, zonă de plajă.

„Plaja există, dar nu sunt căsuțe să vină omul cu soția, cu amanta…”

„Plaja există, e naturală, e frumoasă. Doar nu e amenajată. Nu sunt construite căsuțe să vină omul cu soția, cu amanta, cu ce vrea, să fie într-un loc ferit.  E ceva frumos, e o zonă naturală. Eu am doar drumul de acces. E un drum betonat, se poate circula bine și vara și iarna. Ca zonă turistică ar fi bine să o facă. Dar să știți că pe timp de vară avem probleme cu țânțarii”, îi face reclamă cinstită primarul.

Toate acestea sunt estimate de Călin la peste 1 milion de euro: „E de lucru. Dacă va fi finanțată lucrarea. Pentru a acoperi și camping și drumul de acces și ce va mai fi, trebuie măcar 1 milion de euro. Numai CJ se implică. Eu pot să particip cu drumul”.

La final, activitățile ar urma să fie surse de venit la bugetul județului.

Până să se aprobe măcar proiectul, Guvernul a trecut terenul la CJ Teleorman, luând în calcul din start, potențialul eșec. „În cazul nefinalizării investiției în termen de 4 ani, imobilele transmise revin în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale „Apele Române””, se arată în articolul 2 al Hotărârii de Guvern.

Inițiativa renunțării la banii colectați a fost a Apelor Române. Ce spune ministrul

De altfel, scenariul complexului turistic e de dată recentă. În septembrie 2013, atât premierul, cât și ministrul Dezvoltării spuneau că la Seaca se face o hidrocentrală de 4 miliarde de euro, tot din fonduri europene. „Am avut două opțiuni, peste Olt, la Islaz sau peste Dunăre, la Seaca în colaborare cu bulgarii. Personal, optez pentru a doua variantă. Asta ar înseamna și construirea unui pod peste Dunăre. Suntem deja în discuții cu partenerii bulgari. Am discutat și cu două companii mari care ar putea să efectueze lucrarea”, spunea Dragnea, în trecere prin Alexandria, în urmă cu două luni și jumătate.

Hidrocentrala a fost opțiunea actualului vicepremier și pe vremea când era șef al CJ la Teleorman. „Ideea (unui complex turistic, n.red.) am avut-o mai demult. Dar domnul Dragnea a zis „Bă, Luciane, dacă nu-l schimbam pe Videanu, vorbisem cu el să se facă hidrocentrală”. De-aci venirăm noi, cică se face la Islaz. După aia că nu se mai face la Islaz, ci iar la Seaca. Acum văd că s-a schimbat. Principalul a fost să se facă ceva să se dea de lucru la oameni”, reface primarul Călin istoria marilor proiecte rămase, fără excepție, intenții.

Mai mult, Liviu Dragnea vorbea în urmă cu două luni de hidrocentrala de la Seaca, deși la „Apele Române” se pregătea deja terenul transferului insulei și brațului către CJ. Potrivit notei de fundamentare a HG, avizul favorabil pentru trecerea în domeniul public al Județului Teleorman și administrarea Consiliului Județean Teleorman a Insulei Belina și a Brațului Pavel a fost emis de Consiliul de Administrație al „Apelor Române” pe 15 iulie 2013, ca inițiativă a acestei instituții, deși „Apele Române” nu aveau decât avantaje de pe urma administrării: banii colectați de la chiriașii de pe Dunăre.

Autoritatea este condusă, din 2012 de inginerul Vasile Pintilie, un apropiat al președintelui CJ Vrancea, Marian Oprișan. Abia două săptămâni mai târziu, Consiliul Județean Teleorman și-a exprimat acordul pentru preluare, iar prefectul a făcut controlul de legalitate.

„A avut loc o discuție în Consiliul de Adminstrație al Apelor Române, o propunere de transfer a acestor terenuri, și am verificat, este legal. Se dorește să avem o deschidere către comunitățile locale ca acestea să poată accesa fonduri europene și, în acest context, după ce s-a făcut o analiză în Consiliul de Administrare al „Apelor Române” s-a luat decizia schimbării administratorului acelor terenuri. Că administrator este „Apele Române” sau că adminstrator este Consiliul Județean nu văd o mare problemă. De ce să nu se facă turism în Teleorman, este aproape de București, de ce nu?”, spune ministrul Apelor, Ana Lucia Varga, care și-a pus semnătura pe HG.

Potrivit ministrului, justificarea pentru care a fost acceptat transferul e aceea că „Apele Române” au ca prioritate „lucrările cu rol de apărare împotriva inundațiilor și înnisiparea plajelor,  iar acestea nu sunt eligibile pentru finanțări europene pentru amenajări turistice”.

Până la concretizarea vreunui proiect, timp de 4 ani, CJ Teleorman poate dispune atât de insulă, cât și de braț, stabilind tarifele sau avantajele pentru companiile care exploatează zona.

Primarul PSD din Seaca: „Bălțile le-a luat Tel Drum. De-acum, nu mai dă bani la Apele Române”

Deocamdată, la Teleorman, pe malul Dunării, se fac grătare, mici partide de pescuit sportiv și o afacere.

Sursa foto: Primăria Seaca

Cea mai mare parte a terenului a fost închiriată de la stat, pentru pescuit industrial, de cea mai influentă companie din zonă în ultimii 14 ani: Tel Drum. Înființată în 1999 ca societate a Consiliului Județean, Tel Drum, o companie cu acționari nedeclarați la Registrul Comerțului, fiind societate cu acțiuni la purtător, dar care a obținut în ultimii 14 ani cele mai bănoase contracte în județ, este controlată de vechi colaboratori ai lui Liviu Dragnea.

Doar întreținerea în ultimii doi ani a drumurilor din Teleorman a însemnat un contract de 24 de milioane de lei atribuit Tel Drum. Între 2009 și 2011 valoarea tuturor contractelor obținute de companie, fie ca unic participant la licitație, fie negociate direct, a fost calculate de Alianța pentru o Românie Curată la 170 de milioane de euro, în timp ce în perioada 2003-2004 și-a adjudecat toate proiectele SAPARD de drumuri din județ, în valoare de 5 milioane de euro.

Deși a pornit prin a lua proiectele de infrastructură din Teleorman, apoi și din alte județe, prin licitații fără concurență sau negocieri directe, Tel Drum s-a extins, mai recent, și în prevenirea inundațiilor, reamenajarea râurilor și în pescuit. Din spusele primarului din Seaca, Tel Drum gestionează din 2011 pescuitul industrial pe Dunăre pe Brațul Pavel și în bălțile din zonă.

„Apele Române le-a scos la licitație și le-a luat Tel Drum. Din 2011 sunt închiriate de Tel Drum”, susține primarul. În estimările lui Lucian Călin, și el vechi colaborator al lui Liviu Dragnea, transferul nu poate fi decât benefic: „Acum, dacă le-a luat la Consiliul Județean, Tel Drum nu mai dă bani la „Apele Române”. Dădea în jur de 1 miliard de lei vechi. Acum poa” să vină banii la dezvoltare”, spune primarul.

 

Lucian Călin, primar PSD la Seaca, aflat al cincilea mandat. Sursa foto: Primăria Seaca

Implicarea Tel Drum în Insula Belina apare menționată și într-un document din 2012 al Ministerului Mediului.

A doua afacere pe Brațul Pavel este a unei persoane private, Marin Ilie, care apare în actele „Apelor Române” ca fiind cel care a închiriat, printr-un contract din februarie 2012, un terenul de 124.768 mp, pe Brațul Pavel, în amonte. Cu el, primarul era în litigiu. Acum însă, va renunța la proces. „A sunat secretara de la CJ. Aveam un litigiu 45 de hectare la Brațul Pavel, date prin HG de Apele Române. Noi am mers în instanță. Acum, dacă s-a dat la CJ e al lor”, adaugă Călin.

O nouă miză: fondurile europene pentru pescuit

Odată cu modificarea administratorului, acesta este liber să schimbe, dacă dorește și tarifele de închiriere. În plus, Tel Drum își păstrează avantajul de a exploata în continuare zona, devenind astfel eligibilă în Programul Operațional Pentru Pescuit, unul din cele mai avantajoase programe europene, în care un beneficiar poate atrage ca fonduri nerambursabile și până la 80% din finanțarea unei investiții.

În exercițiul financiar actual, 2007-2013, România a avut pentru acest program 308 milioane de euro pentru care s-au înscris 213 beneficiari. Chiar dacă banii nu au fost atrași decât în proporție de 25% (75 de milioane de euro), POP este unul dintre programele cu ratele foarte bune de absorbție în comparație cu celelalte.

LISTA BENEFICIARILOR ȘI A PROIECTELER FINANȚATE PRIN P.O.P. ÎN 2007-2013

Programul pentru Pescuit oferă bani pentru investiții la bordul navelor, pentru acvacultură, pentru protecția faunei și florei, pentru puncte de debarcare sau campanii de promovare pe noi piețe, pentru asistență tehnică, dar și pentru pensionarea anticipată a pescarilor.

Un material semnat de Anca Simina

Autor

Citește și