Efectul care nu trebuie ignorat al consumului de alcool. Dacă pățești asta, trebuie să lași paharul deoparte

Efectul care nu trebuie ignorat al consumului de alcool. Dacă pățești asta, trebuie să lași paharul deoparte
Publicat: 25/09/2017, 13:03

O cercetare realizată în Coreea de Sud arată că oamenii care se înroșesc în orbraji imediat după ce beau puțin alcool prezintă un risc crescut de dezvoltare a hipertensiunii generate de consumul de alcool, potrivit Indy100.

Această afecțiune conduce la creșterea tensiunii arteriale, principala cauză a infarctului, atacului de cord și pune în pericol vasele de sânge.

Totul apare din cauza unei toxine produse de alcool, numită acetaldehidă, pe care ficatul o descompune. În cazul persoanelor care suferă de afecțiunea sus menționată, această toxină este descompusă mult mai lent, astfel că ea rămâne în organismul celor afectați pentru mai mult timp și provoacă mult mai multe stricăciuni.

Echipa de cercetători a avut în vedere 1.763 de dosare medicale ale bărbaților sud-coreeni cu diverse istorice în ceea ce privește consumul de alcool.

527 dintre ei aveau afecțiunea care le făcea fața să roșească atunci când luau o gură de alcool. Oamenii de știință au descoperit că aceștia erau mai expuși la apariția problemei atunci când consumau peste patru pahare de băuturi alcoolice pe săptănână.

Dincolo de această limită, crește și riscul apariției hipertensiunii. În ceea ce-i priveșe pe cei care nu aveau această afecțiune, riscul de apariție a hipertensiunii creștea abia după consumul a peste opt pahare pe săptămână.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Energia din Marea Britanie, scumpită de fenomenele meteorologice și de conflictele internaționale