Ungaria s-a răzgândit în privința susținerii României la OCDE. Anunțul făcut de MAE

Ungaria s-a răzgândit în privința susținerii României la OCDE. Anunțul făcut de MAE
MAE
Publicat: 25/09/2017, 13:37
Actualizat: 05/06/2018, 16:58

„Ministerul român al Afacerilor Externe a fost informat de către Ministerul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului cu privire la sprijinirea de către Ungaria a candidaturii țării noastre pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Menționăm că lista candidaților nominalizați pentru negocieri de aderare ar putea să facă obiectul unei decizii în cadrul reuniunii Consiliului OCDE de astăzi, 25 septembrie 2017, sau cu prilejul reuniunilor viitoare”, precizează MAE.

„Demersurile specifice diplomației românești din ultima perioadă, îndreptate spre un dialog de substanță cu statele membre ale organizației și cu structurile Organizației, au urmărit să facă cunoscute atuurile și argumentele României de natură să genereze consensul membrilor organizației cu privire la sprijinirea candidaturii țării noastre”, mai precizează MAE.

Noua poziție a Ungariei vine după ce, pe 8 septembrie, informa oficial în Consiliul OCDE, de la Paris, că nu susține cererile României și Croației de a adera la organizația economică. În cazul României, oficialii de la Budapesta au motivat retragerea sprijinului de situația Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureș. În ceea ce privește Croația, motivul care stă la baza deciziei este legat de investițiile Ungariei în această țară și diferendul privind compania MOL, precum și comportamentul autoritășilor croate față de directorul societății.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată