„Am văzut dosarul, dar nu pot să vă dau niciun detaliu din dosar. Pot să vă spun cu fermitate și cu toată sinceritatea că nu sunt vinovată, nu am încălcat legea, ambele hotătâri de guvern sunt date cu respectarea legislației. Consider că e un atac la guvern, consider că e un atac la PSD, consider că este un atac pentru destabilizarea statului de drept și a ordinii constituționale. Voi veni la Comisia juridică și-mi voi expune punctul de vedere”, a declarat Rovana Plumb, după ce și-a studiat dosarul aflat la Comisia juridică din Camera Deputaților.
Ea a mai spus că avocații săi vor studia în continuare dosarul.
Întrebată dacă dosarul Belina afectează imaginea Executivului, ministrul delegat pentru fonduri europene a spus: „Consider că nu afectează dosarul Belina. Probabil că s-a încercat lucrul acesta”.
De asemenea, Plumb a spus că nu va demisiona din funcție, așa cum ceruse președintele Klaus Iohannis. „Eu nu am nicio calitate procesuală în acest dosar și de aceea nu îmi dau demisia, nu pentru faptul că nu aș avea nicio calitate procesuală, ci în primul rând pentru faptul că nu am încălcat nicio lege și sunt nevinovată”, a mai spus Rovana Plumb.
Ea a precizat că nu a avut o discuție cu premierul Mihai Tudose pe această temă.
Rovana Plumb a studiat dosarul, împreună cu un avocat, vreme de circa patru ore.
Vicepremierul Sevil Shhaideh a fost pusă sub urmărire penală de către procurorii DNA pentru abuz în serviciu în dosarul „Insula Belina”, dosar în care DNA cere și încuviințarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene.
Procurorii cer urmărirea penală pentru Rovana Plumb în legătură cu săvârșirea complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcției ministeriale.