Când urmează a doua etapă de creștere a accizelor la carburanți. Prețurile au trecut de 5 lei/litru

Când urmează a doua etapă de creștere a accizelor la carburanți. Prețurile au trecut de 5 lei/litru
Publicat: 30/09/2017, 22:08
Actualizat: 30/09/2017, 23:23

În ședința din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanța de modificare a Codului Fiscal și majorarea accizelor pentru benzină și motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, și cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile până în anul 2022, inclusiv.

De atunci, transportatorii profesioniști, care sunt și cei mai mari consumatori de carburanți, au amenințat cu proteste și au avertizat că vor alimenta dinafara țării dacă nu li se va restitui o parte din acciză. „În lipsa dialogului constructiv și la presiunea absolut firească a firmelor de transport, probabil doar prin ample manifestări publice se pot rezolva aceste situații, iar transportatorii sunt oricând gata să reînceapă acțiunile de protest în toată țara, după modelul celor organizate în 2016 din cauza tarifelor RCA”, au avertizat patronatele de profil.

În replică, Guvernul le-a promis transportatorilor că prețurile nu vor crește și că, în caz contrar, se va relua programul de returnare a supraaccizei.

Ministerul Finanțelor susține, în Nota de fundamentare a normativului de modificare a Codului Fiscal, că nivelurile actuale ale accizelor practicate în România „sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislația Uniunii Europene”.

La benzina fără plumb, acciza urmează să crească în total, în cele două etape (15 septembrie și 1 octombrie), de la 2.151,13 lei/tonă, respectiv 1.656,36 lei/1000 litri la 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1000 litri. La motorină, acciza urmează să crească de la 1.796,53 lei/tonă, respectiv 1.518,04 lei/1000 litri la 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1000 litri.

În aceste condiții, transportatorii estimează că, pentru un camion, o singură alimentare reprezintă un efort financiar suplimentar de 450 de lei.

Pe de altă parte însă, comisia de Buget-Finanțe din Senat, întrunită marți, a avizat negativ ordonanța de Guvern prin care au fost majorate accizele la carburanți, urmând ca Guvernul să oprească efectele acesteia în piață. „În legătură cu efectele acestei respingeri, va trebui să așteptăm și votul plenului, și apoi votul Camerei Deputaților – s-ar putea ca ordonanța să treacă, totuși. În eventualitatea că nu va trece, îi revine Guvernului sarcina de a atenua efectele Ordonanței”, a declarat președintele Comisiei, Eugen Teodorovici.

În replică, președintele PSD Liviu Dragnea a spus că funcția de președinte al Comisiei de Buget-Finanțe din Senat poate să-l „tulbure” pe Eugen Teodorovici. „Eu cred că la domnul Teodorovici este o altă problemă. Dumnealui a venit astă primăvară și mi-a zis că ar vrea să fie președintele comisiei economice. Am rugat colegii din Senat să îl susțină ca președinte, probabil din cauza acestei funcții are aceste atitudini. Adică e o funcție care poate să-l tulbure foarte mult, la asta mă refeream”, a spus Dragnea. El a arătat că votul dat de Comisia de Buget-Finanțe împotriva Ordonanței va fi discutat la CExN de la Sucevița și la grupurile parlamentare ale PSD de săptămâna viitoare. „În legătură cu votul Comisiei de Buget-Finanțe o să avem o discuție și în CExN de la sfârșitul acestei săptămâni și săptămâna viitoare în grupuri pentru că trebuie să facem un efort să ne aducem toți aminte că această majoritate parlamentară este constituită ca să susțină un Guvern, nu să-l blocheze”, a spus Dragnea.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză