Cât costă 10 kilometri din autostrada Comarnic-Brașov, gata „în acest mandat” al ministrului Transporturilor

Cât costă 10 kilometri din autostrada Comarnic-Brașov, gata „în acest mandat al ministrului Transporturilor
Publicat: 02/10/2017, 19:53

Contractul este semnat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cu asocierea formată din SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL.

„Este un contract de 118 milioane de lei, pe care îl semnăm în fața instituțiilor financiare internaționale, BEI, BERD, Banca Mondială. Constructorul are la dispoziție 24 de luni, 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru excecuție, deci tronsonul se va finaliza în acest mandat. Atrag atenția constructorului că nu mai tolerez, extensii de timp sau scuze de întârziere”, a declarat ministrul Transporturilor.

Având în vedere suma totală a contractului (118 milioane de euro) și lungimea tronsonului (10 kilometri), rezultă un cost de 11,8 milioane de lei/kilometru, echivalentul a 2,6 milioane de euro/kilometru al acestei construcții.

Raportul de atribuire pentru lotul 5 din Autostrada Comarnic-Brașov a fost semnat în luna mai 2017. Sectorul Brașov-Cristian are o lungime de 11,7 km. Tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov este împărțit în 5 loturi. Loturile 1 și 5 sunt capetele dinspre Comarnic, respectiv dinspre Brașov. Lungimea totală a Autostrăzii Comarnic-Brașov este de 58 de kilometri.

La începutul lunii septembrie, Premierul Mihai Tudose a anunțat o premieră în construcția de autostrăzi: gestionarea întregului proiect București-Comarnic-Brașov de către Banca Mondială. „De la Banca Mondială am solicitat ajutor tehnic și va dau un exemplu: autostrada București-Brașov. Am vorbit cu Bancă Mondială (…) să facem unitate de management de proiect sub conducerea lor, cu sprijinul lor tehnic”, a declarat, în septembrie, premierul Mihai Tudose.

„Facem o echipă de suport, iar tot ceea ce înseamnă management de proiect să fie la un organism întreg la minte – Banca Mondială. Să ne dea suport tehnic și să coordoneze această lucrare. Am găsit un proiect prin sertarele Ministerului Transporturilor care încă mai are autorizația de mediu valabilă și pe care vrem să-l implementăm cât mai repede”, a mai spus Mihai Tudose, precizând că se referă la autostrada București-Brașov.

Potrivit premierului, Guvernul va înființa o unitate nouă de proiect special pentru autostrada București-Brașov, care va fi în subordinea primului-ministru. Unitatea va fi gestionată într-un sistem dual, cu experți de la Banca Mondială și un grup restrâns de experți români, coordonați de un consilier al premierului. Proiectul va avea astfel autoritatea directă a premierului, expertiza Băncii Mondiale, dar și riscurile proiectului (amânări, contestații etc.) vor fi asumate tot la nivel de premier.

Banca Mondială își oferă ajutorul în țări în care domeniul unde participă este insuficient dezvoltat. Atenția instituției a fost indreptată cu precădere către restructurarea unui sector, creșterea capacitătilor manageriale și operaționale. În domeniul transporturilor din România, Banca Mondială a acordat între 2004 și 2006 un sprijin financiar în două proiecte care însumează peste 400 de milioane de dolari SUA, cu rolul de sprijin pentru restructurarea sectorului.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...