Altul care ne numără ouăle

Evident, la fel de penibil ca „poetul mirului”, creștinul-politicianist, Varujan Vosganian.

Până unde să meargă ipocrizia martirului prefăcut, uns cu toate alifiile sfințeniei sale, încât să-i dea ghes să dea cu tifla părinților nației ăsteia, umiliților de serviciu, țăranilor uitați de soartă?

Iată ce scrie omul acesta politic, care ne conduce, pe profilul său de Facebook:

„Punguța cu doi bani…

Fiecare ou mâncat de la găina din curte „văduvește” bugetul de cincizeci de bani !

Să presupunem că folosim, în demonstrația noastră, două găini ouătoare. Una dintre ele aparține unei ferme, cealaltă unui coteț. Oul fermierului va lua calea pieței și va fi vândut, în medie, cu 1 leu (pentru ouăle ecologice ceva mai mult, pentru celelalte ceva mai puțin). Oul gospodarului va trece direct din coteț în tigaie.

Oul vândut va aduce bugetului TVA, impozit pe profit și pe dividende, impozit pe salarii și contribuții la asigurările sociale. La asta se adaugă faptul că, la rândul lor, salariile și profiturile obținute din producția fermierului, din prestațiile angrosistului și din serviciile supermarketurilor reintră în circuit și generează iarăși impozite și taxe.

În schimb, oul din coteț, în drumul său spre tigaie, nu produce niciun ban. La fel în ce privește roșiile din brazdele de acasă, magiunul din prunii din grădină, săpunul din grăsimile adunate peste an, pulovărele tricotate din lâna oilor de la stână etc. etc.

Toate acestea, cotețele, brazdele, grădinile, stânele și atelierele din fundul curții produc produs intern brut, dar nu produc și impozite. Producția din gospodăriile populației ajunge la peste 20% din PIB, fără să producă niciun leu impozit la stat. Doar ceva neglijabil, prin piețele țărănești.

Locuitorii din Danemarca, Franța și din alte țări care ajung la venituri bugetare în jur de 45% din PIB nu au găini în curte și nici nu amestecă în ceaun roșiile pentru bulion ori prunele pentru magiun.

Faptul că avem o atât de puternică înclinație spre autoconsum, și nu doar în ce privește alimentele, ne costă în fiecare an venituri bugetare de multe miliarde de lei”.

Am redat în întregime „panseul”, întrucât, cine știe, poate îl apreciază cineva la adevărata lui „valoare”.

Nu știi de unde sare Nobel-ul.

Alesul Vosganian, trimis în Parlamentul României ca să apere interesele alegătorului, el, automiruitul lui Dumnezeu, vorbește arogant despre „înclinația țăranului român spre autoconsum”.

O fi, nu zic nu, dar asta dovedește, în ultimă instanță, o cultură a meșteșugului în gospodărie, a producției, o dovadă de hărnicie a nației până la urmă, și, mai mult, o consecință a nevoii care te învață, te determină să-ți produci, ca să-ți crești copiii, să mănânci, să exiști, câtă vreme statul, după ce i-ai rânduit „veșnicia”, te plătește/umilește cu pensii de 350-400 de lei.

Vosganian, poetul rupt de realități, habar nu are, probabil, cum trec viețile țăranilor – bătrânii, din pensii de mizerie, tinerii, care mai stau prin țară, din pensiile de mizerie ale părinților sau din munca cu ziua, întrucât locuri de muncă nu există, iar ei sunt pierduți, de mult, din impresionanta statistică a șomajului din România – trăitori în satul românesc.

Poetul ar vrea, probabil, să-i vadă cerșind la oraș, spre a-și inspire opera, stoarsă din sufletu-i răscolit.

Mai mult, ar vrea să vină Fiscul să le numere ouăle, prunele, roșiile din… brazdă și musca de pe rahat. Ca să le ia „fonciirea”, mai mare ca pensia.

A, apropo! Mirul cu care se crucește domnul poet, pe frunte și la cap, o fi impozitat sau e de contrabandă?!