"În ultimele săptămâni, am invitat în mod repetat guvernul catalan să se implice într-un dialog constructiv cu Madridul, în conformitate cu principiul menținerii unității statului și cu respectarea principiilor autonomiei, așa cum prevede Constituția spaniolă. Italia consideră că declarația unilaterală de independență și escaladarea violențelor sunt inadmisibile. Credem că guvernul spaniol va putea să mențină legea și ordinea, cu respectarea drepturilor cetățenilor", a transmis Alfano.
Carles Puigdemont, șeful executivului Cataloniei, a semnat, marți seara, alături de alți lideri regionali, o declarație de independență față de Spania, însă acest act nu va intra în vigoare pentru a permite desfășurarea unor negocieri cu guvernul de la Madrid.
Regiunea Catalonia a organizat la 1 octombrie un referendum pe tema independenței, considerat neconstituțional de guvernul Spaniei și de Uniunea Europeană. 90% dintre catalani s-au pronunțat în favoarea independenței față de Spania, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi.