Sevil Shhaideh, audiată la DNA. Ce termen i-au dat procurorii

Publicat: 11/10/2017, 15:38
Actualizat: 25/03/2019, 22:38

Vicepremierul Sevil Shhaideh a refuzat să facă declarații la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție. La ieșire, Sevil Shhaideh a declarat că a fost convocată în dosarul „Insula Belina” cu alte persoane și că li s-a adus la cunoștință faptul că au posibilitatea „de a recuza un expert”.

„Nu am dat declarație. În acest moment am fost convocată cu alte persoane din dosar. Mi s-a adus la cunoștință posibilitatea de a refuza un expert. Această decizie o voi lua împreună cu avocata. Termenul este până mâine”, a mai spus vicepremierul.

Întrebată când va face declarații, Shhaideh a răspuns: „Când o să am posibilitatea să studiez tot dosarul. Dosarul abia a fost predat”.

În urmă cu mai puțin de o lună, Sevil Shhaideh a fost pusă sub urmărire penală de către procurorii anticorupție pentru abuz în serviciu în dosarul „Insula Belina”, dosar în care Direcția Națională Anticorupție cere și încuviințarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene.

Shhaideh și Plumb sunt vizate de remaniere, o decizie formală în acest sens urmând a fi luată joi, la CExN al PSD. Anterior, tot CExN a votat o decizie de susținere a celor doi miniștri, după acuzele formulate de DNA la adresa lor.

La sediul DNA a ajuns și fostul președinte al Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, avocatul acestuia, Maria Vasii, precizând că miercuri dimineață au avut loc percheziții și au fost ridicate documente „la nivel central”.

Și Adrian Gâdea este urmărit penal în dosarul „Insula Belina”, pentru abuz în serviciu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...