Trei oficiali prezenți la întrevedere au declarat sub protecția anonimatului că președintelui i s-au arătat date despre arsenalul atomic american din anii 1960, care era la nivelul de 32.000 de ogive nucleare. Acum, Statele Unite au, potrivit Federației Oamenilor de Știință Americani, aproximativ 4.000 de ogive nucleare active. Donald Trump a declarat atunci că ar vrea revenirea la nivelul din anii 1960, relatează NBC News.
Donald Trump a declarat în februarie, într-un interviu acordat agenției Reuters, că vrea ca Statele Unite să aibă un arsenal nuclear „la cel mai înalt nivel”.
În cursul întrevederii din iulie, membri ai Administrației de la Washington, inclusiv șeful Statului Major Interarme și Rex Tillerson, secretarul de Stat, au exprimat surprindere și i-au explicat lui Donald Trump că arsenalul nuclear nu poate fi suplimentat. Pe fondul disensiunilor de la această întrevedere, Rex Tillerson a comentat că Donald Trump este „imbecil”, au explicat oficiali prezenți.
Donald Trump a negat, miercuri, informațiile publicate de NBC News. „Fals @NBCNews a fabricat o știre că aș fi vrut multiplicarea de zece ori a arsenalului nuclear american. Pură ficțiune, fabricată pentru a calomnia. NBC = CNN!”, a reacționat Donald Trump prin Twitter.