Prima pagină » Știri externe » Donald Trump a retras SUA din UNESCO. Prima reacție oficială a organismului internațional

Donald Trump a retras SUA din UNESCO. Prima reacție oficială a organismului internațional

Donald Trump a retras SUA din UNESCO. Prima reacție oficială a organismului internațional
Mai multe pe gandul.info

UPDATE: Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a exprimat regret pentru decizia Statelor Unite de retragere, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

„Regretăm profund această decizie”, a reacționat directorul general UNESCO, Irina Bokova.

„Universalitatea este esențială în misiunea UNESCO de a construi pacea și securitatea la nivel internațional într-un context de ură și violență, prin apărarea drepturilor omului și a demnității umane”, precizează Irina Bokova.

Washingtonul va rămâne observator în UNESCO, a transmis Departamentul de Stat american.

Surse citate de publicația Foreign Policy anunțaseră anterior că Statele Unite intenționau retragerea din UNESCO, invocând cheltuielile prea mari și pozițiile antiisraeliene ale instituției.

Decizia marchează distanțarea Statelor Unite de organizația la fondarea căreia au contribuit după al II-lea Război Mondial în scopul facilitării accesului la educație în lume. Secretarul de Stat american, Rex Tillerson, a luat decizia retragerii din UNESCO în urmă cu câteva săptămâni și l-a înștiințat pe președintele Franței, Emmanuel Macron, că Washingtonul analizează această posibilitate în cursul întrevederii pe care liderul francez a avut-o cu președintele Donald Trump în septembrie, la reuniunea Adunării Generale ONU. Emmanuel Macron voia să obțină susținerea lui Donald Trump pentru alegerea unui reprezentant al Franței la conducerea UNESCO.

Administrația Ronald Reagan a retras Statele Unite din UNESCO în 1984, dar președintele George W. Bush a dispus readerarea la organizație în 2002.

Statele Unite au denunțat în mai multe rânduri valoarea prea mare a contribuțiilor bugetare la UNESCO, iar Washingtonul a acumulat restanțe de peste 500 de milioane de dolari.

Însă problema fundamentală este abordarea UNESCO față de Israel. În 2016, Israel și-a retras ambasadorul de la UNESCO ca protest față de faptul că guverne ale țărilor arabe au obținut susținere pentru o rezoluție care denunța politicile Israelului în cazul obiectivelor religioase din Ierusalimul de Est și Cisiordania. În iulie, UNESCO a declarat centrul vechi al orașului Hebron, o zonă din Cisiordania care include Mormântul Patriarhilor, obiectiv palestinian în cadrul Patrimoniului Mondial, o manevră pe care Israelul o consideră o negare a legăturilor iudaismului cu orașul biblic.