Decizie absurdă a sârbilor care au găsit cadavrul femeii din mașina care a căzut în Dunăre. Familia este în stare de șoc

Decizie absurdă a sârbilor care au găsit cadavrul femeii din mașina care a căzut în Dunăre. Familia este în stare de șoc
STUDIU. Intervenția umană a făcut ca Dunărea să fie mai scurtă cu 134 de kilometri / Sursă Foto: Mediafax Foto
Publicat: 12/10/2017, 22:48
Actualizat: 02/10/2018, 15:32

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, trupul femeii care se afla în mașina care a căzut în Dunăre, sâmbătă, a fost găsit, luni, pe malul sârbesc al fluviului.

Reprezentanții autorităților sârbe au realizat mai multe fotografii pe care le-au trimis celor din România, pentru ca familia să o recunoască pe femeie. Între timp, cadavrul a fost transportat la morgă pentru autopsie, iar femeia a fost înmormântată în cursul zilei de marți, fără ca autoritățile sârbe să aștepte răspunsul venit din România.

Astfel, de abia miercuri, fratele femeii a identificat-o, pe baza fotografiilor primite.

„Aceasta este procedura la ei în țară. Acum, familia va trebui, prin Consulat, să facă actele necesare exhumării cadavrului și repatrierii. Inițial, a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar după ce trupul femeii a fost găsit, se fac cercetări și pentru ucidere din culpă”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț.

În continuare, trupurile celorlalte trei persoane aflate în mașina care a căzut în Dunăre sunt căutate în apele fluviului.

O mașină în care s-ar fi aflat cinci persoane, șoferul și o familie cu doi copii, a căzut, sâmbătă, în Dunăre, în dreptul localității Coronini, din județul Caraș-Severin.

Șoferul, un bărbat de 44 de ani care avea permis de șapte luni, a reușit să se salveze și a povestit că în mașină se aflau încă patru persoane.

„Este vorba de o familie din localitatea Sichevița, soț, soție și doi copii. Soțul are 48 de ani, soția are 40 de ani, copilul cel mare are 22 de ani și un minor de trei ani”, declara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț.

Duminică, mașina a fost scoasă din Dunăre, însă în autoturism nu se afla nicio persoană.

Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, parapetele în zona producerii accidentului era rupte sau deteriorate de aproximativ doi ani.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut un Raport cu privire la elementele care ar fi putut contribui la agravarea tragicului accident petrecut recent pe DN57, între Orșova și Moldova Nouă, la Coronini, iar directorul Regionalei de Drumuri și Poduri Timișoara și șeful Secției Drumuri Orșova au fost demiși, luni.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis