Cum a apărut la școală astăzi elevul de la Liceul Greco-Catolic care fusese trimis acasă pentru că avea părul lung. Reacția directorului

Cum a apărut la școală astăzi elevul de la Liceul Greco-Catolic care fusese trimis acasă pentru că avea părul lung. Reacția directorului
Publicat: 18/10/2017, 09:23

Tudor Helgiu a declarat, miercuri, presei, la intrarea la Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” că părinții săi îl susțin în totalitate și că nici lor nu li se pare normal ca un elev să fie judecat după lungimea părului.

„Această regulă nu are niciun rost, nu mai suntem pe vremea comunismului, când băieții erau obligați să se tundă, pentru că erau păduchi și alte probleme. Acum, cine vrea să aibă părul lung, se spală pe cap de câteva ori pe săptămână. Mi-am crescut părul doi ani, în această perioadă nu m-am tuns și chiar nu am vrut să mă tund. Nu mi se pare normal ca în 2017 să te judece profesorii după cum arăți, că ai părul lung sau nu te bărbierești și să te trateze altfel. Părinții mei mă susțin în totalitate, nu li se pare nici lor o chestie normală. Au trăit în comunism și nu vor ca și noi să experimentăm măcar o parte din comunism. Mesajul meu este >”, a spus Helgiu.

Acesta a povestit că a fost marți la școală la prima oră și când a ieșit în pauză diriginta l-a întrebat dacă s-a tuns, după care l-a invitat la director.

„Eu l-am întrebat dacă nu putem schimba cumva regula asta, iar apoi la ora de chimie a venit directorul și m-a scos pe mine și pe alți colegi care nu erau tunși și bărbieriți în curte. Eram 20 – 25 de elevi din școală și nimănui nu i s-a părut normal ce se întâmplă”, a mai spus elevul.

Directorul liceului, Petrică Daniel Tintelecan, a declarat, miercuri, la rândul său, că elevii care nu s-au tuns și nu s-au bărbierit vor fi lăsați totuși la ore, dar se va lua legătura cu părinții lor, pentru a participa la discuții despre această problemă.

„Regulamentul școlar, aprobat în Consiliul de Administrație, prevede pentru băieți >. Elevii știau de acest regulament, în sensul că, înainte să fie avizat și aprobat, la elaborarea lui a participat toată comisia de elaborare a regulamentelor școlare și de revizuire a lor, aceasta având caracter temporar. Am stabilit membrii comisiei, avem reprezentanții părinților și ai elevilor, și de săptămâna viitoare vom demara revizuirea regulamentului, iar dacă ei vor hotărî să fie păr până la umeri, de 20 de cm, eu nu am nimic împotrivă, nici cu părul, nici cu barba, doar că ele trebuie precizate în regulament”, a spus Tintelecan.

Mai mulți elevi de clasele a 11-a și a 12- de la Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” Cluj-Napoca au fost scoși, marți, din clasă și din școală de către director, pe motiv că aveau părul lung sau barbă. Ei au fost trimiși să se tundă sau să se bărbierească.

„Astăzi eram la ora de chimie, stăteam liniștit și îmi vedeam de treaba mea, deodată intră marele Dom” Director la mine în clasă. Din cauza părului meu am fost scos de la oră, ajungând în curte mă aflu alături de încă 20-25 de elevi din școală (băieți) cu păr lung sau barbă așteptând să fim scoși din școală. Da, ați citit bine, pentru că avem părul lung sau barbă am fost scoși din perimetrul liceului. Mă bucur că trăiesc într-o comunitate unde se promovează creativitatea și libera exprimare. (…) Singurul lucru pe care pot să îl spun e că mă bucur că am ajuns în secolul XXI unde capacitatea ta psihică este determinată după cum te îmbraci, respectiv cum arăți”, a scris, pe o rețea de socializare, Tudor Helgiu, elev al Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” Cluj-Napoca.

Directorul Liceului Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” Cluj-Napoca, Petrică Daniel Tintelecan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că elevilor li s-a cerut să respecte regulamentul școlar în ceea ce privește ținuta capilară.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal