Întâlnirea a avut loc joia trecută, la doar două zile după ce Majestatea Sa s-a întors acasă după vacanța prelungită în Scoția. În vreme ce monarhul a avut, probabil, foarte multe acte de semnat , aceasta și-a făcut, totuși, timp s-o includă în programul său și pe iubita nepotului Harry care, aparent, a primit deja binecuvântarea Reginei.
După această întrevedere, care a avut loc în camera de primire a Majestății sale de la primul etaj al Palatului, cei care își doresc o nuntă regală sunt cu ochii pe noul cuplu.
Fosta iubită a lui Harry, Chelsy Davy, a trebuit să aștepte patru ani înainte să fie prezentată Reginei (până la urmă s-au întâlnit la nunta lui Peter Phillips cu Autumn Kelly), dar Prințul pare acum că se grăbește să oficializeze lucrurile cu Meghan Markle. Deja i-a prezentat-o tatălui său, Charles, și Camillei, iar ambii s-au declarat impresionați de actrița americană.
Al cincilea în succesiunea la tron, Harry va trebui să-i ceară Reginei permisiunea pentru a se căsători cu Meghan. Acesta și-ar dori ca ceremonia să aibă loc la Capela St. George din Windsor, într-o ceremonie mai privată decât cea a fratelui său din 2011. Chiar dacă anunțul pare să fie iminent, surse din apropierea familiei regale citate de publicațiile britanice arată că, cel mai probabil, nunta nu va avea loc anul acesta. Asta pentru că sunt pe agendă mai multe date importante care nu pot interfera cu un astfel de eveniment. Potrivit surselor citate, lunile iunie și iulie sunt marcate ca perioade optime pentru căsătoria celor doi.
„William și Kate așteaptă în aprilie nașterea celui de-al treilea copil, iar Harry nu vrea să umbrească nașterea unui alt prinț sau a unei alte prințese și, desigur, Ducesa va avea nevoie de ceva timp pentru a-și reveni înainte de a fi pregătită de un asemenea eveniment de amploare. Data cea mai probabilă pentru celebrarea nunții regale ar fi vara lui 2018, care ar marca și cea de-a doua aniversare a cuplului”, arată sursele citate.
Până când cei doi vor face, însă, anunțul oficial, există și câteva date cheie care vor trebui celebrate. Luna viitoare, Regina și Prințul consort marchează cea de-a 70a aniversare a nunții lor, apoi, în decembrie, familia regală va merge să petreacă la Sandringham sărbătorile de Crăciun, astfel că ziua de Anul Nou rămâne în cărți pentru marele anunț.