Dezvăluirile româncelor în campania #metoo: Profesori din Capitală, acuzați de hărțuire de foste eleve și studente

Dezvăluirile româncelor în campania #metoo: Profesori din Capitală, acuzați de hărțuire de foste eleve și studente
Publicat: 20/10/2017, 13:59

„Aveam 18 ani. Mergeam la meditații la unul dintre cei mai bine cotați profesori de matematică din București, Daniel Petriceanu, profesor la CN Mihai Viteazul. El avea peste 40 de ani și ne pregătea pentru bac. Când ajungeam la el acasă, domnul profesor Petriceanu ne îmbrățișa foarte strâns pe toate, lipindu-se de noi. Cât durau meditațiile, își freca piciorul de picioarele mele, până la coapse, îmi masa umerii mie și colegelor mele. Când greșeam, îi spunea băiatului din grupă că are voie să ne dea sutienul jos și, dacă mai greșim o dată, va avea voie să ne pună mâna pe sâni. Ne povestea despre problemele din viața lui sexuală, despre viața sentimentală a fiului lui de școală generală, ne punea întrebări despre viața noastră sexuală”, a scris pe Facebook Ruxandra Simion, fostă elevă.

Tânăra spune că i-a fost rușine să le povestească părinților, așa că a continuat meditațiile până a dat examenul de Bacalaureat. După ce și-a povestit experiența pe Facebook, a primit mesaje și de la alte fost eleve care au trecut prin situații similare cu același profesor.

„În postarea mea de #metoo am menționat un prof din liceu care s-a dat la mine în noaptea balului, dar nu i-am spus numele (..) Dar era profesorul meu de matematica Petriceanu cu care făceam și meditații, căruia îi cunoșteam soția și copilul, și pe pe care îl respectam ca profesor și ca om. E foarte ciudat în clasa a 12-a să trebuiască să îi spui profului tău (încă politicos și cu respect) că nu vrei să te vezi cu el joi după ore, să trebuiască să gasești soluții să te sustragi mângâierilor lui ‘nevinovate’ la meditații (..). În anii care au urmat am auzit lucruri din ce în ce mai grave și între fostele eleve (și elevi) ai lui Petriceanu nu e un secret ce se întâmplă.(..) Mi-aș fi dorit ca atunci când eram eu în liceu domnul profesor Petriceanu să fi înțeles că elevele nu erau acolo ca să dea el iama în ele, și să ne fi tratat cu același respect și deferență cu care îi trata pe băieți”, este mesajul unei alte foste eleve.

O altă situație din sistemul de învățământ este cea privind un profesor de la SNSPA, povestită de Miruna Rolea, fostă studentă. Evenimentul relatat datează din anul 2004, când avea 19 ani.

„Într-o seară rămân mai mult la institut, așa că dom’ profesor (mentorul meu, omul pe care mi-l luasem ca reper intelectual, moral, spiritual) se oferă să mă ducă spre facultate cu mașina, că tot aveam curs cu el (vinerea, de la ora 18:00). (..)

– Domnișoară, eu simt o tensiune pozitivă între noi. Și știu că și tu o simți.
Îngheț. Blocaj. Simt cum mi se usucă gura și mi se pune un nod în stomac. Am paralizat.
– Dom’profesor, eu vă admir. Dar stiți, aveți nevastă, copii, eu îi cunosc…
– Da, domnișoară, aveți dreptate. Tocmai asta ar putea fi o problemă. (..) Tocmai de asta vă propun să încheiem un contract social. (..) Un contract în care să ne iubim de 3-5 ori și apoi fiecare să își vadă de drumul său.
(..)- Dom’profesor, haideti sa mai discutăm despre asta. Nu știu ce să zic acum, mă mai gândesc, vedem. Dau să ies. Mă oprește și mă trezesc cum mă sarută, îi simt limba în gura mea, dintii care înlocuiau buzele, mă rănea, mă durea foarte tare. Mâna lui mă ‘atingea’ pe un sân, brutal, neplăcut”, a scris fosta studentă pe Facebook.

Ștefan Stânciugelu, cel despre care vorbește tânăra, este cadru didactic la SNSPA.

Surse din cadrul poliției au precizat că nu există înregistrate plângeri referitoare la acuzații de hărțuire privind fapte care să se fi petrecut la cele două instituții.

Informațiile au fost făcute publice în cadrul campaniei #metoo, în care femeile își povestesc experiențele de hărțuire sau abuz.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...