„Acum, ca să fiu sincer, din ce a explicat ministrul Finanțelor, am înțeles aproape ca dumneavoastră. Norocul nostru este că știm că nu e așa. Vă mai spun o dată, eu încerc să vorbesc în românește, nu în ‘finanțista’ domului ministru Mișa care, pe fond, din punct de vedere tehnic, a explicat bine. Traducerea iese rău la domnia sa.
Astăzi, dumneavoastră, când vă luați salariul, angajatorul dumneavoastră plătește această taxă de 0,25%. Această taxă se va menține, inițial noi am spus că nu va mai fi și că rămân cele două, sănătate și de pensie, s-a constatat că mai trebuie această taxă este obligatorie, este o negociere și la nivel de Uniune Europeană, și sindicatele o clamează, este responsabilitatea angajatorului pentru locul de muncă, au înțeles, va rămâne. Că este 0,25 sau 0,30, Ministerul de Finanțe astăzi face calculele necesare pentru ca fondul respectiv să rămână în sumă reală la fel”, a explicat Mihai Tudose, care i-a dat apoi ștafeta vicepremierului Ciolacu, „obișnuit” cu aceste situații din discuțiile cu sindicaliștii.
Acesta a venit în completarea primului ministru și a repetat că totalul taxelor achitate va scădea, de la 39,75% la 35%, odată cu transferul obligațiilor sociale de la angajator la angajat, vom plăti 35%.
„Nu este nicio taxă nouă. În viitor, de la 39,25% noi ne ducem la 37%, deci este o micșorare a acesteia. Mai mult decât atât, există această directivă europeană, se numesc creanțe, care reprezintă 0,25. Până acum angajatorul plătea în mai multe conturi, creanțe, șomaj. În acest moment, toate acestea care însumau până acum 2,25% se vor plăti într-un singur cont mai puțin cu 0,25, deci 2%. Am discutat și cu sindicatele, e responsabilitatea și a angajatorului, nu numai a angajatului care îi va plăti direct cei 35%, normal, tot prin angajator, fiindcă el are întreaga sumă.
Nu există nici o nouă taxă. Mai mult, pentru grupele de muncă până acum se plătea pentru grupa 1, 5%, respectiv 105 de către angajator, în viitor se vor plăti 4%, respectiv 8%. Deci este o scădere și în acest domeniu, deci toți cei care-și vor face bugetul pe anul viitor, multinaționalele, pot să bugeteze, vor fi taxe mai puține”, a vrut să sublinieze acesta.
Concluzia lui Tudose a fost că vor fi taxe „și mai puține ca număr, și mai mici”.
Despre salarii, premierul a dat din nou asigurări că ele nu scad, ci că vor rămâne cel puțin la fel, dacă nu vor crește și că, mai mult, patronatele au spus la unison că legea „este o oportunitate pe care ne-o oferă statul ca, în aceeași anvelopă de cheltuieli, să plătim mai bine oamenii. (…) De asemenea, acele vaiete cum că, acum cu ocazia acestei legi, vor fi privați care vor scădea lefurile… Dumnezeule, puteau s-o facă, e la privat. Nu, ei vor folosi acest mecanism pentru a-și motiva mai bine oamenii. (…) Va trebui cu toții să mai așteptăm câteva luni, vom intra în ianuarie și veți vedea că nu scade nimic”, a încheiat premierul.