Prima pagină » Știri externe » Viktor Orban atacă dur Parlamentul European: „Există un glonț pe țeavă, care va introduce un mecanism de distribuție permanentă privind imigranții”

Viktor Orban atacă dur Parlamentul European: „Există un glonț pe țeavă, care va introduce un mecanism de distribuție permanentă privind imigranții”

Viktor Orban atacă dur Parlamentul European:
Mai multe pe gandul.info

După o reuniune la Bruxelles a șefilor de stat și de guvern din UE, Orban a spus că „există un glonț pe țeavă, care va introduce un mecanism de distribuție permanentă privind imigranții, fără o limită superioară, ceea ce se traduce ca o cotă obligatorie de relocare”.

Raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European „neglijează pericolele existenței unei legături între migrație și terorism”, potrivit lui Orban, care a adăugat că amendamentul va restricționa puterile statelor membre.

„Până acum, a fost de competența noastră să stabilim cine poate rămâne în Ungaria, dar Parlamentul European a lansat un atac mai puternic decât oricând împotriva suveranității noastre. Dar unitatea națională va fi la îndemână într-o astfel de situație, chiar dacă partidele de opoziție din Ungaria susțin politica de imigrație a Bruxelles-ului, bazată pe cotele obligatorii”, a spus Orban.

Premierul Ungariei s-a angajat că, atât timp cât va rămâne în funcție, guvernul de la Budapesta nu va accepta niciun acord privind redistribuirea imigranților în baza unui sistem de cote. Viktor Orban se așteaptă la dezbateri „dure și de durată” în privința acestui subiect.

Joi, Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European a adoptat, cu o largă majoritate, un proiect de lege care prevede reformarea Sistemului de azil Dublin prin introducerea unui mecanism permanent de distribuire automată a refugiaților în toate statele membre UE.

Documentul, care vrea să înlocuiască Regulamentul Dublin potrivit căruia extracomunitarii pot cere azil doar în țara europeană în care au ajuns inițial, urmează fie aprobat și de plenul Parlamentului UE, după care va fi negociat cu reprezentanții statelor, în Consiliul UE.