Două dintre cele mai bogate regiuni ale Italiei cheamă cetățenii la vot, duminică, într-un referendum pentru mai multă autonomie

Două dintre cele mai bogate regiuni ale Italiei cheamă cetățenii la vot, duminică, într-un referendum pentru mai multă autonomie
Publicat: 22/10/2017, 12:09
Actualizat: 22/10/2017, 12:12

Duminică, regiunea Lombardia, care include faimosul oraș Milano, dar și Veneto, a cărei capitală este Veneția, ambele generând împreună30% din PIB-ul țării, își invită cetățenii să voteze pentru o mai mare autonomie față de Roma.

Inițiat de guvernatorii locali, ambii din aripa dreptă a Ligii Nordului, un partid care a cochetat cu ideea de pro secesiune, votul urmărește asigurarea unor puteri suplimentare în ceea ce privește cheltuielile, imigrația, educația și sistemul de sănătate.

Cinci regiuni ale Italiei se bucură deja de puteri mai mari, inclusiv Sardinia și Sicilia.

Cei doi lideri regionali, Roberto Maroni (Lombardia) și Luca Zaia (Veneto), cred că prin acest vot cetățenii îi vor mandata pentru a negocia cu Roma, pentru o mai mare autonomie.

„Scopul nostru este să avem îndeajuns de multă putere cât să pătrundem rezistența guvenului” a spus Maroni, pentru CNN. „Vrem să manageriem teritoriul, mai ales fluxurile migratorii”, a completat el. „Pentru noi, cel mai important lucru este obținerea resurselor”, a adăugat acesta.

Spre deosebire de referendumul pentru independență din Catalonia, declarat ilegal de Guvernul Spaniei, Constituția Italiei permite ca astfel de voturi să aibă loc.

În Lombardia, acest vot marchează și o premieră, pentru că se va desfășura electronic, fiind dat prin tablete moderne care înlocuiesc ștampila. În Veneto, se vor păstra însă metodele tradiționale.

De ce este acest vot important?

Politicieni care susțin referendumul spun că succesul economiilor acestor regiuni nu ar trebui să fie folosit pentru a finanta zonele sărace din sudul Italiei.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!