„Suntem atât de bine pregătiți cum nici nu ați crede. O să fiți surprinși să vedeți că suntem complet pregătiți”, a declarat președintele american.
Făcând referire la opțiunea militară pentru rezolvarea problemei nord-coreene, Trump a precizat că ar fi bine să nu se ajungă până în acel punct.
„Nu ar fi bine să nu o facem? Răspunsul este da. Se va întâmpla oare asta? Cine știe?”, a adăugat președintele SUA.
Secretarul Apărării, turneu în Asia
James Mattis, secretarul american al Apărării, a declarat că va discuta cu aliații asiatici ai Statelor Unite despre criza provocată de amenințările „necugetate” ale Phenianului, în cursul unui turneu de o săptămână în Asia, informează site-ul agenției de știri Reuters.
Turneul oficialului american, care va cuprinde vizite în Filipine, Tailanda și Coreea de Sud, are loc cu doar câteva săptămâni înainte de prima vizita în Asia a președintele SUA, Donald Trump.
Mattis va participa la reuniunea miniștrilor Apărării ai statelor din cadrul Asociației Națiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN), ce va avea loc în Filipine. Ulterior, oficialul american se va deplasa la Seul pentru discuții pe teme de securitate.
„Voi discuta cu omologii mei; vom discuta despre criza regională de securitate generată de provocările necugetate ale Coreei de Nord, dar și despre respectul nostru pentru valori comune, precum ar fi integritatea teritorială și suveranitatea statelor, libertatea de navigație în apele internaționale istorice și comerțul echitabil și reciproc”, a declarat Mattis.
Recent, Mike Pompeo, directorul CIA, a avertizat că regimul de la Phenian este pe punctul de a dezvolta rachete nucleare capabile să lovească teritoriul american. Oficialul a subliniat că Washingtonul continuă să prefere diplomația și sancțiunile ca soluții pentru rezolvarea chestiunii programului balistic și nuclear nord-coreean, însă utilizarea forței militare rămâne o opțiune.
Tensiunile din Peninsula Coreea s-au intensificat în ultimele luni, mai ales în urma repetatelor teste balistice și nucleare efectuate de regimul de la Phenian. Ulterior, a izbucnit un adevărat război al declarațiilor între Washington și Phenian, cele două părți amenințându-se reciproc. Donald Trump l-a numit pe Kim Jong-Un „nebun”, după ce liderul nord-coreean a afirmat că președintele SUA este „senil” și „deranjat mental”. Anterior, președintele american avertizase că va „distruge total” Coreea de Nord dacă va amenința Statele Unite sau aliați ai acestei țări.