Surpriza avută de polițiștii de la Rutieră, după ce l-au oprit în trafic pe șeful CJ Călărași. Ce a făcut acesta după ce a prezentat actele

Surpriza avută de polițiștii de la Rutieră, după ce l-au oprit în trafic pe șeful CJ Călărași. Ce a făcut acesta după ce a prezentat actele

Purtătorul de cuvânt al IPJ Călărași, Florentina Dobre, a declarat, pentru MEDIAFAX, că un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost oprit, joi seara, în trafic.

„Nu a fost urmărit în trafic, a fost oprit în urma unui control de rutină efectuat de polițiști, la care acesta a oprit, după care și-a continuat deplasarea, fiind găsit ulterior la domiciliul dânsului. A fost sancționat contravențional, patru puncte amendă, 580 de lei și i s-a reținut permisul de conducere pentru 30 de zile, pentru nerespectarea indicațiilor polițiștului rutier. Măsura se poate lua și în lipsă, contravenientul nu trebuie să fie de față. Nu s-a reușit un dialog cu acesta, deci nu au fost recoltate probe biologice de sânge. S-a discutat cu un procuror din cadrul Parchetului dacă fapta ar întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni și s-a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, fapt pentru care colegii mei au procedat la întocmirea procesului verbal de contravenție”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Călărași.

Surse din cadrul Poliției au spus că bărbatul oprit în trafic este președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță. Acesta, după ce le-a dat polițiștilor documentele, a plecat către casă, nerespectând indicațiile agenților care îi spuseseră să rămână în mașină până la finalizarea verificărilor.

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, nu a putut fi contactat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Terorism ecologist. În loc să împuște urșii agresivi, vor să-i trimită în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un telescop spațial care a costat mai bine de 800 de milioane de dolari a...