Nicio firmă nu a depus oferte pentru deszăpezirea drumurilor județene din Galați, Consiliul Județean având un buget de peste 9,5 milioane de lei pe o perioadă de trei ani. În aceste condiții, contractul ar urma să fie atribuit direct.
Președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, a declarat că nu s-a înscris nicio firmă la licitația pentru deszăpeziea drumurilor județene, cel mai probabil pentru că profitul este mic, în schimb responsabilitatea este imensă.
„Sper să vină un operator pentru că la prima licitație nici măcar nu ne-a întrebat cineva cum ne cheamă. Firmele care au făcut deszapezire anul trecut nu au falimentat, dar credeți-mă că nu este o bucurie să faci deszăpezire. Vă spun din propria experiență, trei ani am făcut deszăpezire și nu este atât de simplu. Faptul că noi am fost destul de strânși la pungă și nu au fost alocate sume foarte mari de bani, să nu credeți că cei care au făcut deszăpezire au plecat de aici cu un profit uriaș. Și în momentul în care faci deszăpezire este lucrarea cea mai vizibilă și toată lumea te critică. Și atunci preferi să renunți la astfel de lucrări”, a explicat, vineri, Costel Fotea în cadrul unei conferințe de presă.
În aceste condiții, Consiliul Județean Galați va face încă o încercare de atribuire a contractului cadru de deszăpezire pentru perioada 2017-2020, ofertele fiind așteptate până în 28 noiembrie.
În paralel, se poartă și negocieri privind încredințarea directă a contractului pentru iarna care urmează, în cazul în care și viitoarea licitație se va solda cu eșec.
„Încă de ieri (joi – n.r.) au început negocierile pe caietul de sarcini, numărul de utilaje. Așa cum stau lucrurile eu sunt sigur, dar să-mi iau și o marjă de siguranță, că până la 10-14 noiembrie vom avea firmă de deszăpezire, pe o negociere directă. În paralel va fi și achiziția pentru desemnarea unui operator pe o perioadă mai lungă, dar ca să nu lăsăm județul nedeszăpezit recurgem la această metodă de negociere directă”, a mai spus președintele CJGalați, Costel Fotea.
La negocierile privind contractul de deszăpezire au fost chemate firmele mari din Galați, dar și societățile comerciale cu care s-a făcut deszăpezire pe drumurile județene în anii anteriori.