„Pasagerii au primit asistență la sol, conform Regulamentului EC261/2004 privind drepturile pasagerilor, iar apoi au fost preluați de o altă aeronavă și transportați către destinație. Reamintim că prioritatea Companiei Tarom este de a oferi pasagerilor săi călătorii sigure”, a menționat Tarom.
Fosta deputată Elena Udrea a postat marți, la orele prânzului, o relatare din care reiese că plecase cu o cursă Tarom spre Timișoara, dar avionul nu a mai decolat „deoarece ceva e defect la roată”. „O să luăm un alt avion”, a scris Elena Udrea pe o rețea de socializare.
„Tocmai am fost coborâți din avionul de Timișoara după ce acesta rula deja pe pista pentru decolare, deoarece ceva e defect la o roată. OK, o să luăm alt avion, cu puțină șansă poate chiar unul bun”, a notat Elena Udrea.
Fosta deputată a mai scris că „sâmbătă, avionul cu care am zburat la Cluj a întârziat cu noi cu tot urcați deja, pentru că nu avea echipaj”.