Momentul în care companiile vor ajunge să aibă mai mulți roboți decât oameni în activitățile de back office: Lucrează 365 de zile, nu beau cafea, nu merg la toaletă

Momentul în care companiile vor ajunge să aibă mai mulți roboți decât oameni în activitățile de back office: Lucrează 365 de zile, nu beau cafea, nu merg la toaletă
Publicat: 31/10/2017, 18:50

Automatizarea activităților de birou prin utilizarea unor roboți software (Robot Process Automation – RPA) este deja o tehnologie prezentă în cadrul unor companii mari din România, iar gradul ei de adopție va crește accelerat, astfel că în doi ani în multe firme de top vor exista mai mulți „roboți” decât oameni în cadrul departamentelor de back office, au declarat participanții la cea de-a doua ediție a conferinței dedicate tehnologiilor de automatizare, care a fost organizată săptămâna trecută de compania de audit și consultanță EY în parteneriat cu ZF în București.

„Am evoluat foarte mult în acest spațiu într-un an de zile. Atunci instituțiile financiare erau cele care adoptau în principal acest gen de soluții. Am evoluat la o lume în care această tehnologie s-a extins în toate industriile”, a declarat Vargha Moayed, leading partner al centrului de excelență dedicat RPA al EY. „Acum 42% dintre cele mai mari companii din lume au un proiect RPA în derulare și intenționează să extindă aceste proiecte iar restul companiilor afirmă că vor demara un proiect RPA în următoarele 12 luni. Nu mai este vorba de o tehnologie futuristică, ci de o tehnologie care este aici, acum. Ce altă dovadă mai bună că adopția tehnologiei se extinde putem avea decât faptul că Blue Prism, compania care a inventat acest termen – RPA, este acum evaluată la aproximativ 1 miliard de euro”, a adăugat reprezentantul EY.

Moayed a adăugat că în opinia sa firmele locale ar trebui să ia contact cât mai curând cu această tehnologie, mai ales în condițiile în care EY are pe plan local un centru de excelență dedicat RPA, iar unul dintre liderii globali în domeniu este firma românească UiPath. „Aici în București și în România cred că avem motive să fim mândri pentru că unul dintre liderii RPA este o companie dezvoltată local pe nume UiPath și pentru că EY România este centrul de excelență în RPA pentru Europa, iar experții de aici oferă consultanță la nivel global.”

Proiectele RPA au început să devină uzuale în cadrul marilor companii pentru că „roboților le place să facă aceleași lucruri zi de zi, în timp ce oamenilor nu”, a adăugat Mike Robinson, Senior Sales Consultant în cadrul BluePrism. „Proiectele de tip RPA au devenit a treia opțiune de externalizare a unor procese, pe lângă onshore și offshore. Acum există și o a treia variantă, de a aduce înapoi aceste activități, folosind o forță de muncă digitală. Practic noi oferim un sistem de operare pentru forța de muncă digitală”, a punctat Robinson.

CITEȘTE CONTINUAREA PE ZIARUL FINANCIAR

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Escorte, păcănele, spiritism și… căței plimbați! Documente explozive în scandalul dintre Oana Zăvoranu și fostul...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Alegeri prezidenţiale Republica Moldova 2024, turul al II-lea: Votul în Republica Moldova s-a încheiat /...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Tragedie cumplită în România. Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un accident înfiorător
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu