Răspunsul lui Kovesi la acuzațiile lui Ponta că ar fi participat la „o tăiere a porcului” alături de Dragnea și Coldea

Răspunsul lui Kovesi la acuzațiile lui Ponta că ar fi participat la „o tăiere a porcului alături de Dragnea și Coldea
Publicat: 01/11/2017, 10:18

„Nici măcar nu merită să comentez așa ceva. (…) Haideți să lămurim puțin contextul. De un an de zile observăm că se duc campanii de manipulare în spațiul public și sunt tot felul de inculpați care fac acuzații în spațiul public unele mincinoase, unele nereale (…) Eu, ca magistrat, nu pot să intru în dialog public cu ei și să le răspund la aceste lucruri”, a precizat Kovesi.

Aceasta susține că nu a avut legături cu persoane inculpate în dosarele DNA și că n-a fost cu ei nici în concedii și nici la cumpărături. În schimb, procurorul șef arată că a fost invitată și a și participat la diferite evenimente, în calitate de conducător al Direcției Naționale Anticorupție.

„Să știți că nici mie nu îmi este plăcut să merg la astfel de evenimente în care mă întâlnesc cu inculpații. De multe ori în activitatea mea am fost nevoită să vorbesc cu persoane despre care știam că sunt cercetate de către DNA. Nu mi-a plăcut, dar asta este, nu am avut ce să fac”, a mai precizat procurorul șef al DNA la Rezistența TV.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cristina Șișcanu vorbește despre cum și-a educat copiii: „Am crescut cumva 3 copii total diferiți....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor