„Suntem pregătiți să facem tot ce este necesar pentru a-l împiedica pe dictatorul nord-coreean să amenințe atâtea vieți … atât de inutil. Este timpul să acționăm cu urgență și cu mare hotărâre. Nu putem permite Coreei de Nord să amenințe tot ceea ce am construit. Sperăm că nu va trebui să folosim capacitățile militare ale Statelor Unite. Deocamdată analizăm toate instrumentele disponibile în afara acțiunii militare. Suntem foarte puternici și cred că ei (Coreea de Nord) înțeleg că avem o forță de neegalat. Nu a existat niciodată o forță ca acum. Acestea fiind spuse, cred că este logic ca nord-coreenii să vină la masa negocierilor și să încheie un acord bun pentru oamenii din Coreea de Nord și din întreaga lume”, a spus Trump.
Liderul american le-a cerut tuturor țărilor, inclusiv Chinei și Rusiei, să pună în aplicare rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU privind sancționarea și izolarea statului comunist.
„Coreea de Nord este o amenințare la nivel mondial care necesită o acțiune la nivel mondial. Toate națiunile trebuie să pună în aplicare rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU și să înceteze comerțul și afacerile cu Coreea de Nord. Este inacceptabil că anumite țări ajută la înarmarea și finanțarea unui regim din ce în ce mai periculos. Cel de-aș șaselea test nuclear al Coreei de Nord și lansările de rachete balistice reprezintă o amenințare nu numai pentru oamenii din Coreea de Sud, ci și pentru cei din întreaga lume. Vom confrunta împreună acțiunile Coreei de Nord și vom împiedica dictatorul nord-coreean să amenințe milioane de vieți nevinovate”, a mai spus Trump.