Prima pagină » Știri » Papa Francisc, ales membru de onoare al Academiei Române

Papa Francisc, ales membru de onoare al Academiei Române

Papa Francisc, ales membru de onoare al Academiei Române
Detalii pe Gândul.

Invitația a fost înaintată de delegația oficială a Academiei Române, în timpul audienței private acordată de Papa Francisc miercuri, în Cetatea Sfântului Scaun.

„Suveranul Pontif a acceptat ‘din prietenie pentru România’ înalta onoare oferită de Academia Română, însemnele academice urmând a fi trimise la Sfântul Scaun prin Nunțiatura Apostolică. Delegația Academiei Române a fost condusă de Acad. Ionel Valentin Vlad – președintele Academiei, fiind formată din Acad. Cristian Hera – vicepreședinte, Acad. Victor Spinei – vicepreședinte, Acad. Bogdan Simionescu – vicepreședinte, Acad. Victor Voicu – secretar general. Academicienii români au fost însoțiți de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice, membru de onoare al Academiei Române”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, remis MEDIAFAX.

Delegația Academiei Române i-a oferit Papei Francisc un album al Academiei, precum și Vechiul Testament, în traducerea lui Nicolae Milescu.

Papa Francisc este al doilea Suveran Pontif al Bisericii Catolice ales membru de onoare al Academiei Române, după Ioan Paul al II-lea, devenit membru de onoare al înaltului for de știință și de cultură în anul 2001.

Autor

Citește și