Prima pagină » Știri » Primul demnitar din Guvernul Tudose, reținut de DNA

Primul demnitar din Guvernul Tudose, reținut de DNA

Primul demnitar din Guvernul Tudose, reținut de DNA
Detalii pe Gândul

„Cercel Ninel, profitând de funcția de secretar de stat, i-a solicitat direct sau prin intermediari, părții vătămate, în mod imperativ să-și dea demisia din funcția de manager al CZM Brașov, căci în caz contrar va fi demis, chiar dacă incidentul nu s-a produs pe raza sa teritorială de responsabilitate. Varianta oferită de inculpat părții vătămate în schimbul demisiei a fost că va fi absolvit de orice răspundere disciplinară, va avea în continuare un post de consilier pe care inculpatul îl va înființa special și la Brașov, promițându-i totodată că ulterior, în cadrul reorganizării CFR Marfă, îl va susține în fața ministrului pentru a fi numit șef de regională. Partea vătămată nu a acceptat condițiile inculpatului, astfel încât mijloacele de constrângere folosite de inculpat au fost amenințarea cu ,,controale,, în urma cărora va fi demis”, explică DNA.

Astfel, pe 3 noiembrie, Ninel Cercel ar fi trimis la Brașov două echipe de control, iar șeful Centrului Zonal de Marfă Brașov din cadrul CRF Marfă a fost înștiințat că pe 6 noiembrie este convocat la București, întrucât face obiectul unei cercetări disciplinare.

„Scopul urmărit de inculpat prin acțiunile îndreptate împotriva părții vătămate pentru a-l îndepărta din funcția de manager al CZM Brașov l-a constituit obținerea unui folos patrimonial de către societăți private de transport care să beneficieze, în detrimentul CFR Marfă, de contractul avut de această societate cu AZOMUREȘ SA. Aceasta, deoarece persoana vătămată s-a opus constant ca alte societăți private să preia activități din contractul CFR Marfă, în detrimentul acestei societăți”, arată procurorii.

Solicitarea demisiei a venit ca urmare a incendiului de pe data de 31 octombrie, constatat în stația Comarnic, jud. Prahova, aflată în raza teritorială a sucursalei București din cadrul CFR Marfă SA, la un tren de marfă care transporta îngrășământ – azotat de amoniu de la societatea AZOMUREȘ SA. La acel moment, populația a fost evacuată, incendiul stins, iar trenul și-a continuat deplasarea.

Pe 27 septembrie, Ninel Cercel a fost ținta reproșurilor premierului Tudose în ședința de guvern în care îi ținea locul ministrului Răzvan Cuc. „Domnule secretar de stat, vine iarna, vorba celebră din filmul la modă. Sunteți pregătiți?”, l-a întrebat Tudose.

Drept răspuns, secretarul de stat a precizat că se află „în proces de pregatire”.

„Și când terminați procesul? Credeți că până în martie avem șanse?”, a replicat Tudose.

Răspunsul secretarului de stat a fost că cei din minister se pregătesc, în acest sens, iar reacția lui Tudose a venit prompt.

„Eu vă spun foarte sincer: în primele 12 ore de la căderea ultimului fulg de zăpadă, dacă nu se circulă la negru, plecați acasă toți, inclusiv cel care se ocupă de aviație”, i-a transmis Tudose.

 

 

 

Citește și